Globulele roşii, folosite ca vectori ai medicamentelor antileucemie pentru diminuarea efectelor secundare

(photos.com)

O societate farmaceutică din Lyon foloseşte hematiile pentru a reduce efectele secundare ale tratamentelor împotriva diverselor forme de leucemie, informează cotidianul francez Le Figaro.

Unele dintre moleculele eficace împotriva cancerului sunt prost tolerate de pacienţi. Acesta este şi cazul asparaginazei. Utilizată de peste 30 de ani în tratarea leucemiilor acute, ea a fost multă vreme îndepărtată din tratamentele pentru pacienţii adulţi, care o tolerează mult mai greu decât copiii. O nouă tehnică propune încapsularea acestei enzime în celule roşii, pentru a diminua toxicitatea ei. Rezultatele obţinute la pacienţi cu leucemie sunt încurajatoare, iar metoda ar putea fi extinsă şi la alte tipuri de cancer.

În timp ce rata de supravieţuire a copiilor bolnavi de leucemie acută limfoidă (sau limfoblastică, LAL) şi mieloblastică (LAM) a progresat major în ultimii 20 de ani, pronosticul este mult mai puţin încurajator în cazul adulţilor.

'Totuşi, situaţia s-a ameliorat după ce protocolul de tratament pediatric a fost integrat celui pentru adulţi', dezvăluie profesorul Yves Bertrand, directorul Institutului de hematologie şi oncologie pediatrică din Lyon.

Asparaginaza este folosită cu succes, de o bună perioadă de timp, pentru tratarea leucemiilor infantile. 'Această enzimă distruge un acid aminat, asparagina, necesar pentru dezvoltarea tumorii. Însă efectele secundare, în special reacţiile alergice, cresc major o dată cu vârsta pacienţilor', precizează Bertrand.

Tehnica dezvoltată de societatea lyoneză Erytech Pharma vizează ameliorarea toleranţei la această enzimă, prin administrarea acesteia încapsulată în interiorul unor globule roşii. Acest lucru permite diminuarea dozelor utilizate şi evitarea contactului dintre enzimă şi celulele sistemului imunitar. 'Organismul aproape că nu mai este expus medicamentului. Asparagina este pompată în interiorul unor globule roşii, unde este apoi distrusă de asparginază', explică Pierre-Olivier Goineau, cofondator al Erytech Pharma.

Profesorul Yves Bertrand a coordonat două studii clinice, utilizând această încapsulare. 'Primele rezultate au demonstrat că metoda majorează toleranţa la pacienţii sensibili. În prezent analizăm rezultatele unui nou studiu care compară eficacitatea asparaginazei încapsulate în formele tradiţionale ale moleculei', precizează Bertrand.

Dacă rezultatele vor fi concludente, metoda ar putea fi utilizată într-un mod mai vast, în principal la copii în recădere sau la adulţi cu vârste peste 55 de ani, în cazul cărora un nou studiu preliminar a demonstrat o ameliorare semnificativă a ratei de supravieţuire.

Este testată şi încapsularea altor molecule, precum şi eficacitatea tratamentului pe tumori solide. Un studiu centrat pe cancerul de pancreas va debuta în curând la spitalul Beaujon din Clichy.

'Utilizarea globulelor roşii în calitate de transportori este o idee foarte interesantă pentru a diminua toxicitatea tratamentelor', comentează Edgardo D.Carosella, şef al Departamentului de cercetări în domeniul hemato-imunologic din cadrul spitalului Saint-Louis. Acesta subliniază că este necesar să se aştepte rezultatele studiilor în curs, desfăşurate pe un număr mai important de pacienţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură