Greva foamei la exploatarea de uraniu de la mina Crucea din Suceava

Zeci de ortaci de la mina Crucea din Suceava s-au blocat în subteran, au intrat în greva foamei, şi îşi revendică drepturile.
Mineri
Mineri (Epoch Times România)

Greva foamei la exploatarea de uraniu de la mina Crucea din Suceava. Zeci de mineri sunt blocaţi în subteran şi le cer autorităţilor să ia măsuri pentru a le asigura locul de muncă şi salarii mai mari, precum şi contracte pe minim patru ani, informează B1 TV.

Prefectul de Suceava anunţă că a informat Ministerul Economiei despre situaţia ortacilor intraţi în grevă la mina Crucea şi că se aşteaptă soluţii.

"Un număr de 83 de mineri din sectorul minier Crucea, ce ţine de compania naţională de uraniu, s-au baricadat şi au intrat în greva foamei, declarată de ei, marea majoritate, şi nu reprezintă sindicatul minerilor din acea exploatare, dar revendicările lor, în principal, sunt de natură salarială şi, să spunem, de consolidare a locului de muncă", a explicat prefectul de Suceava.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne