Guvernul polonez ia măsuri pentru a întări puterea Parlamentului asupra sectorului judiciar

Într-o mişcare ce va atrage şi mai mult nemulţumirea şi presiunea Bruxelles-ului, guvernul din Varşovia a adoptat un proiect de lege prin care puterile Parlamentului vor fi extinse. Proiectul de lege trebuie acum să fie aprobat de Parlament şi semnat ca lege de preşedintele ţării.
Curtea Supremă a Poloniei, Varşovia.
Curtea Supremă a Poloniei, Varşovia. (Captură Foto)

Guvernul polonez a aprobat marţi un proiect de lege care va oferi Parlamentului mai multă putere în ceea ce priveşte numiea judecătorilor, o mişcare despre care principalul consiliu judiciar al ţării şi ombudsmanul au declarat că va încălca principiul separării puterilor în stat.

În ciuda apelurilor judecătorilor şi activiştilor pentru drepturile omului, opoziţia nu a oranizat până acum niciun protest public semnificativ împotriva proiectului de lege, reflectând astfel frustrarea polonezilor faţă de un sistem în care chiar şi cazurile simple de tribunal pot dura câţiva ani.

Dacă este aprobat de Parlament şi transformat în lege de către preşedintele ţării, proiectul legisltiv va pune capăt mandatelor membrilor actuali ai Consiliului Judiciar Naţional (CJN) şi va oferi Parlamentului puterea de a alege 15 din cei 25 de membri ai CJN.

Consiliul are puteri extinse de a numi judecătorii. Membrii săi sunt în prezent în principal selectaţi chiar de către judecători pentru mandate de patru ani.

De la câştigarea alegerilor în 2015, partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) a plasat biroul procurorului şi mass media publică sub control guvernamental direct.

În ceea ce priveşte Curtea Constituţională, PiS a adoptat o legislaţie prin care devine mai dificilă blocarea unor eventuale noi proiecte legislative. Modificarea a determinat organul executiv al Uniunii Europene să acuze guvernul din Varşovia de subminarea echilibrului puterilor în stat – o acuzaţie pe care PiS o neagă.

Liderul PiS, Jarosław Kaczynski, care nu deţine nicio poziţie guvernamentală, dar este văzut de analişti ca cel mai important factor de decizie în Polonia, a declarat că schimbările sunt necesare pentru a elibera judecătorii de un sistem judiciar despre care el susţine că ar putea decide în privinţa carierelor lor şi a selectării cazurillor particulare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe