Human Rights Watch cere explicaţii autorităţilor ucrainene cu privire la detenţia unui fotograf rus

Forţele speciale ucrainene în Sloviansk, Ucraina. 25 aprilie 2014.
Forţele speciale ucrainene în Sloviansk, Ucraina. 25 aprilie 2014. (youtube.)

Autorităţile ucrainene ar trebui să explice motivele din spatele detenţiei lui Andrei Stenin, fotograful Agenţiei Internaţionale de Ştiri Rossiya Segodnya, a declarat, pentru RIA Novosti, Tanya Lokshina, directorul Human Rights Watch Rusia.

"În cazul în care corespondentul dispărut a fost, de fapt, reţinut de către forţele sau grupurile armate ucrainene pro-guvernamentale, autorităţile ucrainene ar trebui să explice imediat motivele arestării sale şi, fie să asigure eliberarea sa rapidă, fie, în cazul în care există motive credibile pentru a-l acuza de ceva, să-l ducă în faţa unui judecător astfel încât el să poată fi acuzat şi eliberat în aşteptarea unei anchete", a afirmat Lokshina.

Reprezentantul Human Rights Watch a adăugat că autorităţile ucrainene trebuie, de asemenea, să se sigure că Stenin beneficiază de protecţia deplină a legii şi să îi permită acestuia accesul la un avocat şi la oficialii consulari.

Potrivit acesteia, "refuzul de a furniza informaţii cu privire la locul şi soarta oricărei persoane private de libertate de către agenţi ai statului, sau cei care acţionează cu încuviinţarea acestuia, poate constitui o dispariţie forţată."

O sursă a declarat vineri pentru RIA Novosti că Stenin, care a dispărut în estul Ucrainei la 5 august, este în prezent deţinut de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) în regiunea Zaporizhia din sudul Ucrainei. Un purtător de cuvânt al biroului local SBU a negat aceste rapoarte.

Ambasada Rusiei în Ucraina investighează circumstanţele incidentului. Reprezentantul de la Biroul pentru libertatea mass-media din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE) verifică, de asemenea, informaţiile cu privire la dispariţia lui Stenin.

Director-General al Agenţiei Internaţionale de Ştiri Rossiya Segodnya, Dmitri Kiselev, a cerut eliberarea fotografului agenţiei şi şi-a exprimat speranţa că ceilalţi jurnalişti din străinătate vor face apel, de asemenea, pentru eliberarea sa.

Biroul pentru libertatea presei al OSCE monitorizează deteriorarea condiţiilor mass-media şi securităţii jurnaliştilor în partea de est a Ucrainei. Organizaţia a înregistrat mai mult de o duzină de încălcări ale libertăţii presei de când a izbucnit conflictul la mijlocul lunii aprilie.

În iunie, un cameraman de la Channel-1 Tv al Rusiei a fost ucis în estul Ucrainei. Înainte de aceasta, un reporter şi un inginer de sunet de la VGTRK din Rusia au fost ucişi într-un atac cu mortiere în apropiere de Luhansk.