Impresii de calatorie din Spania (V) - Sevilla

Catedrala din Sevillia

Vizavi de intrarea in Alcazar troneaza maiestuoasa cea mai mare catedrala din Spania, prezent inculsiv pe reversul monezii Eurocent. Nu incap aici toate legendele legate de constructia ei. Nici pretentia de a enumera toate monumente din interiorul ei nu se poate satisface. O simpla trecere in revista ar dura nepermis de mult. Merita pomenit cel putin simbolul Sevilliei, turnul de minaret Giradillo, inalt de aproape 100 de metri, singurul ramas de pe urma moscheeii care a servit drept fundatie monumentalei catedrale. Grandioasa, una din cele mai mari constructii gotice din lume si a treia ca marime in randul catedralelor crestine taie rasuflarea vizitatorilor. Inainte de a pasi pragul catedralei, facem un ocol pe la turnul care o vegheaza. Frumoasa silueta feminina, "Giralda” plasata in varful turnului cu acelasi nume atrage privirile. Supranumita de localnici "La Giganta”, statuia intruchipeaza o superba alegorie a victoriei credintei in Dumnezeu. In locul treptelor la care ne-am fi asteptat, fostul minaret e dotat in interior cu 35 de rampe de urcare, special concepute pentru a permite muezinului sa urce calare pana in turnul clopotnitei, de unde obisnuia sa-si intoneze chemarea enoriasilor la rugaciune. Azi, edificiul are destinatie crestina. Muezinul a amutit.

Catedrala uluieste nu doar prin dimensiunile ei incredibile, ci mai ales prin diversitatea stilurilor si prin surprinzatoarea acumulare de obiective interesante sub un singur acoperis. Cel mai mare altar de aur, cu peste 1000 de figuri de sfinti lucrati minutios in basorelief, construit cu stapanirea perfecta a tehnicii iluziei optice, lasa impresia ca toate casetele care il compun ar fi la fel de mari in perspectiva, privite de la nivelul solului. Vestita Cruce cu Isus rastignit, imitata peste tot in lume, sta expusa la loc de cinste, asteptand sa vina Saptamana Sfanta pentru a fi plimbata 33 de ore in renumitul pelerinaj catolic Pascal. Mausoleul cu mormantul lui Columb surprinde la prima vedere prin neasteptata dispunere a sarcofagului in ... aer. Ramasitele conchistadorului odihnesc intr-un sicriu masiv, suspendat pe umerii a patru heralzi supradimensionali din bronz, fiecare purtand pe piept stema unuia din cele patru regate importante ale Spaniei medievale: Castilia, León, Navarra si Aragón. Pana nu demult, Cristofor Columb detinea cel putin patru morminte oficiale pe glob, unul in Spania si alte cateva prin fostele colonii ale imperiului. Abia acum sase luni s-a putut stabili definitiv, pe baza unui test genetic, ca osemintele din Catedrala Sevilliana sunt intradevar ramasitele descoperitorului Americii. Se spune ca lasarea lui in ... suspensie e doar o modalitate eleganta de a veni in intampinarea ultimei sale dorinte: dupa ce intrase in dizgratia Maiestatilor Regale, Columb ar fi pretins cu limba de moarte sa nu fie ingropat in pamantul Spaniei.

Construita in perioada de inflorire economica a orasului, cand legaturile comerciale atrageau nu doar marfuri, ci si artisti din toata lumea, Catedrala din Sevillia reuneste tot ce avea mai bun de oferit planeta la nivelul epocii medivale. Cu siguranta, fiecare vizitator pastreaza in amintire altceva din ce l-a impresionat cel mai tare. In cazul nostru, raman intiparite: orga dubla, unica in lume; vitraliile superb colorate, parca noi, executate de mesterii flamanzi cei mai priceputi; sculpturile in lemn de mahon din America Centrala, executate de varfurile artei italiene; sculpturile funerare din nisele nobililor si personalitatilor religioase, executate in marmura de Carrara de cei mai buni artisti italieni; picturi semnate Valdés Real sau Murillo, ultimul fascinand prin combinatia sa coloristica preferata de albastru/alb/rosu; coroanele Regilor Catolici, din aur masiv, batut cu pietre pretioase; colectia de bijuterii regale; cheia orasului, predata de ultimul rege maur la finalizarea Reconquistei; stucaturile fantastice situate la inaltimi atat de mari incat doar oglinzile plasate pe pardosea permit contemplarea lor in toata splendoarea.

Iesim zapaciti din catedrala si inca mai suntem in transa cand trecem pe langa Arhivele Indiilor, pendantul modern la Biblioteca din Alexandria. Aici se pastreaza toate documentele legate de relatiile cu America, arhivate ordonat inca de la prima debarcare: carti, scrisori, acte oficiale, precum si numeroase volume rare, unice si cu o valoare inestimabila pentru intreaga cultura a umanitatii.

Obiectul principal al tranzactiilor era pe atunci, fara indoiala, cafeaua. Pretioasa bautura cultivata in America de Sud se poate savura si azi la fel de traditional, in cea mai pura atmosfera coloniala. Localurile lantului "Café de India” ofera cafea 100% ... arabica.

De cealalta parte a strazii fumega ceva pe o masa plianta. La o privire mai atenta descoperim ca e vorba de aghiasma. Impreuna cu smirna, busuiocul si toate celelate miresme bisericesti face obiectul activitatii unui vanzator ambulant. Pretioasele odoare oferite candva ca ofranda pruncului Isus sunt accesibile la pret.

O vizita in Sevillia n-ar fi completa daca n-am da macar cu nasul pe la singurul muzeu din lume dedicat artei flamenco, daca n-am face obligatoria croaziera cu vaporasul pe Guadalquivir si daca nu ne-am apropia macar pe dinafara de frumosul Torre del Oro. In privinta originii numelui turnului de aur, parerile sunt impartite in doua tabere: unii sustin ca provine de la reflexiile aurii pe care le aruncau pe vremuri pietrele de mozaic cu care era captusit pe dinafara; altii cred ca e o sugestie legata de rolul de depozit pentru tot aurul adus din Indiile Noi, cu care turnul era practic captusit pe dinauntru. La ora actuala, frumosul turn care se oglindeste in apele Guadalquivirului indeplineste rolul mai putin spectaculos de muzeu naval.

Prin oras sunt amenajate mici altare in nise de cladiri sau prin preajma bisericilor. Macarena, sfanta locala care detine suprematia in inimile sevillienilor e adorata cu o ravna aproape impudica, ca un star de cinema. Exista si un cartier care ii poarta numele.

Trecem pe langa cladirile tipice orasenesti, toate cu portile larg deschise. O particularitate a oraselor andaluze este prezenta a doua porti consecutive la intrare. Prima poarta sta mereu deschisa, permite trecatorului sa-si traga nitel sufletul la umbra si ii da ocazia sa admire feluritele moduri de amenajare ale curtilor interioare. Vestitele patio, adevarate oaze racoroase, dotate cu fantani arteziene, cu ghivece si plante luxuriante, cu pardoseli din dale reci, curate ca oglinda, se intrec reciproc in frumusete. Cea de-a doua poarta, din grilaj de fier forjat, permite privirii sa intre in curte, dar ramane incuiata pentru necunoscuti. Locuintele arondate unui astfel de atrium sunt construite de jur imprejur si dau cu balcoanele spre interior. In acest mod ingenios, locuitorii oraselor andaluze rezolva pe cai naturale problema ventilatiei in timpul verilor toride. Dreptul oricui de a cauta adapost la umbra portalurilor umbroase e incetatenit din cele mai vechi timpuri si se practica pana in zilele noastre.

Aceleasi grilaje din fier forjat sunt plasate si in dreptul usilor si ferestrelor care dau spre strada, nu pentru ca rata criminalitati ar fi neobisnuit de ridicata, ci pentru a permite aerului sa circule nestingherit prin toate incaperile. Vara, usile si ferestrele raman deschise saptamani la rand. O privire indiscreta e posibila oricand, lucru care probabil i-a inspirat pe spanioli cand au botezat grilajele "celosias”. Poate ca gelozia ii incearca pe unii cand contempla prea indeaproape activitatile vecinilor lor.

Biruiti de foame, intram intr-un local bine vizitat de localnici si cercetam cu atentie lista de meniu. Supa rece de usturoi cu migdale pisate?! Muschiulet de porc pe un pat de avocado cu miere?! Cerem la nimereala o "ciorba care te scoala din morti” si primim un castron aburind, plin cu cea mai gustoasa Sopa de Picadillo mancata vreodata. E un fel de gulas autohton, presarat cu cubulete de legume, ou fiert si sunca, dreasa cu smantana si presarata cu crutoane prajite la foc mic in putin ulei de masline. Parca ne-a venit inima la locul ei in timp ce sorbim impacati, cu gandurile aiurea, undeva pe la retetele bunicilor de la tara.

La masa alaturata s-a asezat un adolescent, dupa ce a schimbat cateva vorbe respectuoase cu chelnerul. Ne imaginam ca poate e fiul sau, judecand dupa maniera aproape dragastoasa cu care ii pune in fata un caston aidoma celui servit noua. Nu mica ne e insa mirarea sa observam cum o parte din clienti ii arunca priviri la fel de tandre. Unii se incumeta sa se apropie si manifesta un respect nefiresc, daca tinem seama de varsta frageda a baiatului. O bunica emotionata, de mana cu o nepotica imbujorata de emotie ii intinde cu un gest timid o fotografie. Baiatul se opreste din mancat, zambeste gales si semneaza fotografia cu mana stanga, ca americanii. Se perinda apoi pe la masa lui un domn rotofei, o tanara mladioasa si un zugrav in salopeta, toti purtand asupra lor obligatoria fotografie. Aflam ca-l avem in fata pe unul din cantaretii cei mai talentati ai orasului si nu ne vine sa credem ca nu dispunem si noi de o fotografie pe care sa ne dea un autograf!

Viata orasului ne asimileaza suspect de repede. Simtim cu stupoare ca parca am fi trait aici de cand lumea. Cu aromele care ne amintesc de copilarie, cu locuitorii sai veseli si primitori, cu dansatorii cufundati ca-n transa in cadentele arhaice ale pasilor lor de dans, Sevillia incepe sa-si intinda tentaculele spre noi, depasind granitele unei simple prezente fizice. Un sentiment duios pune stapanire pe sufletele noastre; incepem sa simtim cum ne fura, incepem sa ne jucam cu gandul de a zabovi aici de tot, caci ne simtim periculos de "acasa”.

De parca ne-ar fi citit gandurile, soferul autobuzului ne imbie cu un bol de ulei de masline proaspat in care intingem cu bucati de paine alba, franta la botul calului. Ne asezam apoi in scaune, oftam si inchidem sub pleoape amintirea celui mai complex oras spaniol pe care l-am vazut pana acum.

In loc de ramas bun

E timpul sa ne intoarcem acasa. Parca auzim intrebarile curioasae ale celor care ne asteapta acolo: "cum e Andaluzia?”

Oare faptul de a fi vizitat patru din cele sapte provincii andaluze ne da dreptul sa tragem o concluzie? N-ar fi mai bine sa asteptam pana data viitoare, dupa ce vom fi vazut si minunata Mezquita din Córdoba, sau cele trei caravele din portul Huelva, copiile fidele ale vaselor lui Columb? Ca sa nu mai vorbim de Jaén sau de degustarile de vinuri de la Jeréz. Oare n-ar trebui sa descriem si Gibraltarul, chiar daca e britanic, atat de important pentru istoria zbuciumata a coastei andaluze, franta abrupt la poalele lui?

Constient e fiecare, dupa ce a petrecut o vreme in Andaluzia, ca oricat de multe ar fi vazut, e imposibil s-o cunoasca in intregime. Cu atat mai imposibila ar fi o caracterizare globala, care oricum ar simplifica, facand concesii din nevoia de a generaliza.

Cu toate acestea, ma incumet cu mare grija sa trag linie si sa fac un bilant intermediar, o "fotografie instantanee” a Andaluziei:

- pamant arid, peisaj selenar, stancos dar si campii verzi, zemoase, plantatii sanatoase, vai de rauri manoase;

- mare lina, cu ape limpezi si valuri moderate dar si munti semeti, cu varfuri albe si prapastii abrupte;

- plaje largi, nisip fin, aglomeratie, balci de vacanta dar si campuri vaste, natura neatinsa, case albe ratacite in deplina singuratate;

- cladiri moderne, cu fatade de sticla si otel, poduri futuriste dar si constructii antice, punti de piatra, locuinte sapate in stanca.

- masini ultimul racnet, tramvaie ultrasofisticate, aeropoarte moderne, trenuri ultrarapide dar si cai de rasa, calareti pe asini si catari incarcati cu poveri;

- sosele noi, autostrazi suspendate, tuneluri lungi dar si strazi stramte cat o masina, drumuri de munte aproape impracticabile, poteci si prapastii;

- muzica clasica, acorduri de chitara, sali moderne de concert dar si tipete, harmalaie necontrolata, dans nebunesc, flamenco, sevilliane, fandango, tropait;

- moschei cu minarete, palate cu serai, magazine cu produse arabe dar si catedrale gotice, cruci la tot pasul, pelegrinaje catolice, sfinti de cartier, smirna si aghiasma;

- carne hranitoare, gust vartos, portii mari, vin rosu, puternic dar si migdale si vinete, ulei de masline, legume cu mirodenii, ceai de iasomie, tapas minuscule.

Ma opresc aici, caci enumerarea devine absurda. Ca un facut, deindata ce-mi vine in minte o trasatura caracteristica, se furiseaza in urma ei exact contrariul. Pare neverosimil, dar toate perechile de extreme enumerate mai sus se regasesc in Andaluzia cu aceeasi intensitate. Avem caldura mare, dar si frig de inaltime, pasiune ca-n flamenco, dar si delasare (tranquilo, siesta), mare si munte, modern si antic, singuratate si aglomeratie. Lista se poate extinde la infinit.

Ce ramane? Un soare irezistibil si un popor grozav! Un pamant binecuvantat. Singura solutie e aceea de a o vizita si contempla cu proprii ochi.

Cand mergem iar?

Gabriela Calutiu Sonnenberg

Spania