În plină criză de coronavirus, Guvernul de la Chişinău decide să acorde medalii veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial

Republica Moldova trăieşte şi astăzi consecinţele ocupaţiei sovietice de către regimul comunist care a pus stăpânire pe jumătate de continent după cel de-al Doilea Război Mondial, a punctat istoricul Ion Negrei.
Guvernul Chicu
Guvernul Chicu (gov.md)

Guvernul Republicii Moldova a aprobat în cadrul şedinţei ordinare de miercuri 25 martie, un proiect prin care a propus instituirea medaliei comemorative „75 de ani de la victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial”. Decizia Guvernului urmează încă a fi votată de deputaţi, distincţia urmând acordată unui număr de 450 de veterani, relatează Radio Chişinău.

Pe aversul medaliei va fi reprezentat aşa numitul monument sovietic al eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă, amplasat chiar în faţa Academiei de Ştiinţă din Chişinău, iar pe revers, în relief, cu litere capitale, inscripţia „75 DE ANI DE LA VICTORIA ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”. Medalionul va fi confecţionat din aur brunat, şi va costa statul peste 157 de mii de lei.

Istoricii califică hotărârea drept o acţiune propagandistică şi anacronică, întrucât Republica Moldova nu a participat ca stat în cel de-al Doilea Război Mondial, a comentat istoricul Ion Negrei, adăugând că retorica oficială nu face decât să confirme că guvernarea se conformează viziunilor Kremlinului asupra războiului.

Regimul comunist care a pus stăpânire pe jumătate de continent după cel de-al Doilea Război Mondial este similar celui nazist, iar Republica Moldova trăieşte şi astăzi consecinţele ocupaţiei sovietice, a mai specificat istoricul, potrivit sursei citate. „Noi suntem o victimă a comunismului sovietic şi astăzi mai purtăm pe umerii noştri consecinţele lui. Rămânem încă sub diferite forme de dictatură şi autoritarism”, a mărturisit istoricul.

„Încă o decizie absolut halucinantă luată de Guvern – au decis să acorde medalii veteranilor celui de-al doilea război mondial, iar costul acestor medalii este de 157 mii de lei. Aceşti oameni nu de medalii au nevoie acum, ci să stea acasă şi să primească medicamente şi produse alimentare, fără a avea contact cu cineva care ar putea fi infectat cu COVID-19. În caz contrar, urmările pentru ei ar fi extrem de grave şi s-ar putea ca la anul să nu rămână niciunul în viaţă”, a comentat pe pagina sa de Facebook deputatul PAS Sergiu Litvinenco.

Un alt deputat PAS, Mihai Popşoi, a specificat că „ţara arde, iar guvernul cheltuie bani pe medalii. Medicii nu au echipamente de protecţie, nu avem suficiente teste la covid-19, puţine ventilatoare pentru plămâni, aşteptăm donaţii de peste tot, dar am găsit bani de medalii. Dacă deciziile iresponsabile vor continua, nu va avea cine să poarte medaliile. E grav şi foarte trist”.