Încă doi foşti torţionari comunişti vor răspunde pentru crime împotriva umanităţii
După Vişinescu şi Ficior, dosarele altor doi torţionari au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceştia să fie cercetaţi pentru crime împotriva umanităţii.
Radu Preda (Epoch Times)
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă ICCJ începerea urmăririi penale faţă de doi foşti torţionari, a anunţat directorul IICCMER, Radu Preda.
Cele două persoane acuzate de crime împotriva umanităţii sunt fostul comandant al Penitenciarului Galaţi, între 1959 -1964, colonel în rezervă Marian Petrescu, şi generalul maior în rezervă Gheorghe Boştină, locţiitor politic la Penitenciarul Galaţi (1957-1960) şi al Coloniei de Muncă Ostrov (1956-1957 şi 1960-1964).
"IICMER a solicitat acum câteva ore, Parchetului de pe lângă ICCJ începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Galaţi, în perioada 1 feb 1959 - 1 dec 1966 Marian Petrescu şi a fostului locţiitor politic al Penitenciarului Galaţi şi al Coloniei de Muncă Ostrov, gen maior în rezervă Gheorghe Boştină pentru infracţiuni contra umanităţii. In urma investigaţiilor desfăşurate IICMER a identificat probe care indică faptul că în perioada în care cei doi au îndeplinit funcţii de conducere deţinuţii au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, care poate fi calificat dreptul unul de exterminare prin raportare la condiţiile inumane de detenţie care au dus la decesul a numeroşi deţinuţi. În perioada conducerii asigurate de cei doi au fost înregistrate cel puţin 104 de decese în cazul lui Marian Petrescu şi cel puţin 100 în cazul lui Boştină", a precizat Radu Preda.
Conform directorului IICCMER, din mărturiile ataşate la dosar, decesele deţinuţilor politici au fost urmarea nemijlocită a regimului dur de detenţie, care au presupus înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condiţiile mizere din camere, condiţii dure de muncă cu norme peste puterea unui om a le realiza, sancţiuni disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv.
Mai multe despre cei doi foşti comandaţi de penitenciar puteţi afla accesându-le biografiile Biografie Petrescu Marian şi respectiv Biografie Boştină Gheorghe
Redăm parte din mărturiile supravieţuitorilor, ataşate în dosar.
"Şi am stat la Galaţi... Pe mine m-a ţinut singur în celulă. Anchetă, bătaie. [...] Ne ţinea în celulă... Când ne ducea la anchetă ne puneau ochelari cu care nu vedeam... Eu... a’ văzut că văd, şi îmi punea două perechi. Zicea: Păi cum, te joci cu baba oarbă?! Ne duceau la anchetă şi vroiau să spui ce doreau ei... Da’ eu nu am răspuns cu nimic... Mi-au dat dantura jos... Bătaie... În anchetă ne-au zăpăcit cu bătaia... Nu puteam să-mi ţin maxilaru... rămâneam cu gura aşa... Mi-o îndreptam! Aşa bătaie luam...Păi vreo două săptămâni am fost bătuţi în continuu... Şi de două ori pe zi te scotea la anchetă să recunoşti ce vroiau ei. Veneau... deschideau vizetă: Cutare. Îţi dădea ochelarii şi te duceai cu el. Şi acolo: Spune, care-i treaba!? Ce a făcut cutare? Întreba de alţii... Şi eu: Nu ştiu. Eu l-am luat pe nu ştiu în braţe şi nu am spus nimic... nu am recunoscut nimic chiar dacă ştiam, da’ n-am recunoscut nimic. Şi dai bătaie... Îmi dădea câte un pumn, aşa, şi rămâneam cu falca umflată... după care o dădeam la loc... Cu pumnii tare ne băteau... Până la proces, cât am stat în anchetă... am luat bătaie...” - Teofil Vasile Neculăiţă, A fost arestat în 25.12.1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică. A executat pedeapsa în închisorile Galaţi şi Gherla. A fost eliberat în 10.05.1964. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.
„Da, la Galaţi ne scoteau la anchetă şi noaptea şi ziua, până recunoşteai. Iar acolo băga în celula ta un microbist de al lor, adică un turnător, care se văita că el are 2 ani di zile... Îi povesteai ca fraieru’, îi povesteai tot cum s-a întâmplat, cum s-a bătut, şi după aceea îl scotea pe el şi îl întreba... Şi el zicea: Uite, mă scoate şi pe mine! Şi el povestea ce i-am spus eu... Şi te scotea iar... Şi dacă nu recunoşteai ce i-ai spus lu’ ăla, că nu ştiai că îi turnător, luai bătaie... Dar eu ştiam... Şi nu conta cum te băteau, că te lua şi la cap şi la chicioare, te trântea pe jos, nu conta te băga şi sub pat şi dădea şi cu ghioaga...
Aducea din ăştia, de la drept comun. Aveam ochelari, când te scotea... Şi făcea din palme şi apărea de la anchetator... Ăia de făceau ancheta erau sergenţi, sergenţi majori, şi băteau din palme şi apărea bătăuşul: Ăsta trebe bătut... Fă-ţi treaba! El stătea, fuma o ţigară afară şi te bătea ăştia... Apoi: Hei bă, cum îi, ai zis da? Că te mai iau odată! Ei, dacă am văzut aşa am zis: Pizda maşii... şi am recunoscut. Am dat la unu doi pumni... Am zis pentru că oricum m-au turnat ăştia... Cum mă? Ăsta spune şi tu nu spui! Am dat dom’le de două ori, am dat doi pumni. M-am gândit cât o să hie pedeapsa? O lună, două? Şi mi-a tras 10 ani... Şi a fost trei inşi care am fost cu zece ani, restul 18, 15, 20 şi 25 de ani” - Costică Budu. A fost arestat în 8.12.1958 şi condamnat la 10 ani. A executat pedeapsă în închisorile Galaţi, Periprava, Salcia, Poarta Albă, Gherla. A fost eliberat în martie 1960. Interviu publicat de Cosmin Budeancă (coordonator), în Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.
În 26 de ani România nu a reuşit să condamne decât DOI criminali, pentru genocidul comis de Partidul Comunist desfăşurat timp de două decenii, care a băgat în puscării sute de mii de membrii ai adevăratei elite
„Şi ne-a dus în închisoarea din Galaţi. Închisoarea acolo... Era o biserică plină de rahat, cu sfinţii cu ochii scoşi, şi plină cu dejecţii pe jos. Ne-a aruncat la 500 de inşi... erau numai dejecţii pe acolo, şi câteva castroane din care să mâncăm. Crăpam de foame! Îţi spun: crăpam de foame! Şi când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau seminţele băgate printre scânduri, şi luam cu surcelu’ şi scoteam câte un bob din ăla şi îl molfăiam în gură de foame... aşa eram de înfometaţi"- Ioan Ştefan Popa. A fost arestat în 1959 şi condamnat la 3 ani. A executat pedeapsa în închisorile: Uranus, Jilava, Salcia, Grădina, Ostrov, Luciu-Giurgeni. Interviu publicat de Cosmin Budeancă (coordonator), în Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.
Reamintim că la 26 de ani de la căderea comunismului, doar doi torţionari au fost condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii - fostul comandant de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, şi fostul comandant al lagărului de la Periprava, Ioan Ficior, aceasta în condiţiile în care comunismul a nenorocit milioane de destine.
Deşi numărul victimelor făcute de regimul comunist este greu de aflat - având în vedere că Securitatea a azvârlit în puşcarii şi lagăre de concentrare mulţi români fără proces şi condamnare, iar arhivele fostei Securităţi nu au fost accesate în totalitate -potrivit cercetărilor lui Romulus Rusan, cuprinse în "Cronologia şi geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populaţiei concentraţionare", într-un studiu introductiv la o culegere de sentinţe din arhiva AFDPR Iaşi era avansată cifra de 549.000 condamnaţi politic (cu o medie de 5,5 ani). Iar cifra internărilor administrative (estimată la o treime din numărul condamnărilor juridice) se ridică la 200.000, relata în 2008 România Liberă.
Dacă la această cifră se adaugă şi ţărănii condamnaţi pentru delicte mascate în "drept comun" (neplata cotelor, sustragerea de la treieratul pe aria gospodăriei colective, refuzul înscrierii în aceasta), prizonierii din perioada 23 august - 13 septembrie 1944 şi pe sutele de mii de deportaţi, strămutaţi, evacuaţi, pe deţinuţii din "domiciliile obligatorii", pe basarabenii şi bucovinenii repatriaţi cu forţa în URSS, ca şi pe cei 520.000 tineri forţaţi să muncească în "armata cenuşie", pe zecile de mii de "frontierişti", pe femeile decedate din cauza politicii demografice, cifra victimelor directe ale represiunii comuniste se ridică la 2 milioane.
Dacă acestora li se adaugă victimele indirecte (membri de familie care au suferit discriminarea socială), atunci suma globală a celor reprimaţi creşte de 3-4 ori, ajungând la jumătate din populaţia ţării, cifrată în anii '50 la 16-17 milioane.
