Înregistrare audio incendiară. Ce le-au promis ruşii de pe Moskva ucraienenilor care apărau Insula Şerpilor?

Distrugătorul Moskva în portul Sevastopol.
Distrugătorul Moskva în portul Sevastopol. (en.wikipedia.org)

Pe internet a apărut o înregistrare audio în care echipajul crucişătorului Moskva - ulterior scufundat - le propunea apărătorilor de pe Insula Şerpilor să se predea.

Înregistrarea a fost publicată de jurnalistul Andrei Ţaplienko.

Potrivit înregistrării, ruşii le-au spus apărătorilor ucraineni să nu participe la "războiul fratricid în interesul stăpânilor lor de peste ocean" căci vor primi apartamente, un salariu "bun" şi o pensie în Federaţia Rusă.

Ucrainenilor li s-a spus că tot ce au de făcut este să transmită acordul lor, să ridice steagul alb - şi să acţioneze conform instrucţiunilor ulterioare. Ocupanţii au cerut, de asemenea, ca ucrainenii "să îşi descarce armele" şi "să nu mai comunice cu comandanţii lor".

Ruşii au auzit apoi răspunsul poliţiştilor de frontieră ucraineni, care a devenit celebru în întreaga lume.

Reamintim că, ulterior, pe 13 aprilie, forţele armate ucrainene au lovit crucişătorul Moskva, navă amiral a Flotei ruse a Mării Negre. Nava a fost lovită de un sistem de rachete ucrainene Neptun şi a suferit avarii grave. În seara zilei de 14 aprilie, Ministerul Apărării al Rusiei a recunoscut că crucişătorul s-a scufundat.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe