Integrarea europeană - un factor important în cooperarea dintre Ucraina şi R. Moldova

Vectorul de integrare europeană rămâne unul dintre cei mai importanţi în cooperarea dintre Ucraina şi Republica Moldova, a arătat, vineri, preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, care l-a primit pe omologul moldovean, Nicolae Timofti.

”Este foarte important că Ucraina şi Republica Moldova întotdeauna au fost parteneri, şi s-au susţinut reciproc în cadrul organizaţiilor internaţionale”, a declarat Ianukovici, citat de Unimedia.

La rândul său, Nicolae Timofti a precizat că, în chestiunea integrării europene, poziţia Ucrainei coincide cu cea a Republicii Moldova.

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a efectuat vineri o vizită de lucru la Kiev, la invitaţia preşedintelui ucrainean.

Timofti a avut o întâlnire şi cu premierul Nicolai Azarov.

Este a treia vizită în străinătate a lui Timofti de la preluarea mandatului, după Bruxelles şi Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe