Iohannis vrea renunţarea la MCV până la finalului 2015. Derapaj grav sau declaraţie nefericită?

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Laura Ştefan, expert anticorupţie în cadrul EFOR, consideră drept "nefericită" declaraţia noului preşedinte, Klaus Iohannis, referitoare la ridicarea MCV până la finalului 2015, în contextul în care România nu a scăpat nici pe departe de fenomenul corupţiei, iar un astfel de mecanism reprezintă o garanţie destul de importantă că lucrurile vor evolua în direcţia pozitivă.

Noul preşedinte a ţinut marţi un discurs în faţa membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, iar mesajul acestuia a fost clar - până la sfârşitul anului, toate instituţiile din Justiţie, dar şi Parlamentul şi puterea executivă trebuie să colaboreze astfel încât să scăpăm de MCV:

"2015 este al optulea an în care România se află sub instrumentul instituit de Comisia Europeană, numit Mecanismul de Cooperare şi Verificare. De-a lungul timpului, acesta nu a fost o sperietoare, ci un instrument util, rezultat din parteneriatul cu Uniunea Europeană. MCV-ul a generat un exemplu de bune practici la multe din elementele cheie pe justiţie şi sunt convins că experienţa României va fi fructificată în viitor de alte state care vor adera la Uniunea Europeană. Au fost opt ani în care sistemul judiciar din România a înregistrat progrese majore în consolidarea statului de drept, sub această "umbrelă" instituţională.

În ultimii ani însă, rapoartele MCV au constatat progrese importante realizate de aproape toate instituţiile din justiţie şi, de aceea, cred că este timpul pentru o schimbare. Astăzi, aici, în faţa dumneavoastră, declar cu responsabilitate că a venit momentul ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite. Aşadar, cred că unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea MCV. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, toate instituţiile din Justiţie, dar şi Parlamentul şi puterea executivă trebuie să îşi dea concursul pentru că, atunci când actualul CSM şi actualul Parlament îşi termină mandatele, să putem bifa împreună această reuşită". (sursa: hotnews.ro)

Deşi ridicarea MCV este dezideratul oricărui stat care-l are, să nu uităm totuşi că acesta este privit drept cea mai mare garanţie că justiţia îşi va continua evoluţia pozitivă, astfel că ridicarea să prea timpurie ridică mari semne de întrebare.

"Le-o pune ceva în funcţia de preşedinte? Păi nu mai bine întâi scăpăm de infractori şi abia apoi punem problema să renunţăm la MCV? Sau crede că e realist să scăpăm de infractori până la finalul lui 2015? De ce să spui o asemenea bazaconie? Nu mai bine spui că îţi propui ca România să îşi rezolve problemele care încă impun existenţa MCV şi că tu vei fi un partener în asta? Cum adică să renunţi la MCV anul asta?", întreabă retoric Laura Ştefan, pe contul ei de Facebook.

"Adică problema noastră nu e să ne facem bine, să limităm boala. Problema noastră e când să întrerupem tratamentul. Asta ştim exact: dec 2015. No more comments. Adică Klaus Iohannis crede că până la sfârşit de 2015 terminăm cu problemele de corupţie şi reforma devine ireversibilă? E o declaraţie nefericită", a adăugat aceasta.

Poate Iohannis a fost interpretat greşit şi a vrut, de fapt, să spună că vom renunţa la MCV pentru că până la finalul anului justiţia îşi va face treaba, iar reforma acesteia va fi ireversibilă. Sau poate că Iohannis vrea să bage România în Schengen, ridicarea MCV fiind una din condiţiile îndeplinirii acestui obiectiv. Însă este ţara pregatită de pierderea acestei pârghii în contextul în care clasa politică este, poate, mai dornică ca oricând să subjuge din nou justiţia?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne