Ion Iliescu intervine în lupta pentru putere din PSD. Autorul moral al mineriadelor vorbeşte de civilizaţie

Ion Iliescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.01.2015

Rămas în istoria României ca preşedintele care şi-a înlăturat opozanţii folosindu-se de hoardele de mineri, Ion Iliescu a pledat joi pentru consens, dezbateri democratice şi "forţa de a accepta puncte de vedere diferite".

Prezent la un eveniment organizat la Ateneul Român din Bucureşti, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (eveniment "onorat" şi de prezenţa lui A. Năstase, fostul premier al României care a înfundat de două ori puşcăria pentru fapte de corupţie), Iliescu a folosit ocazia pentru a critica atât excluderea lui Mircea Geoană şi a lui Marian Vanghelie din partid cât şi intenţia celor doi de a-şi face o nouă formaţiune, care, inevitabil, va rupe din electoratul PSD.

Întrebat dacă Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, maziliţi după alegeri din PSD, ar trebui rechemaţi în partid, Iliescu a precizat că el a votat împotriva acestei sancţiuni, catalogând-o de "sorginte" depăşită, "anterevoluţie."

"Eu nu cred că aveam nevoie de aşa ceva şi când sunt puncte de vedere diferite - suntem un partid democratic sau vrem să fim un partid democratic - trebuie să existe forţa de a accepta puncte de vedere diferite şi de a lăsa dezbaterea liberă, schimbul de păreri, indiferent de diferenţele de opinie. Acest lucru chiar îmbogăţeşte gândirea. Asta este trăsătura oricărei societăţi. Suntem aşa de diferiţi unul de altul, dar tocmai această comunitate de entităţi diferite este bogăţia vieţii şi a societăţii, mai ales într-o formaţiune politică ce vrea să fie factor dinamic în viaţa socială. Eu am fost împotriva unor asemenea mentalităţi care îmi amintesc de perioade depăşite, anterevoluţie", a declarat preşedintele de onoare al PSD, potrivit Mediafax.

Mâhnit că pesediştii nu strâng rândurile ca să lucreze împreună la întărirea partidului care a otrăvit România timp de 25 de ani, Iliescu a continuat să "pledeze" pentru dezbateri şi schimbul constructiv de idei în PSD:

"Trebuie să gândim ce trebuie făcut pentru a se consolida entitatea aceasta politică, care îşi asumă nişte răspunderi, care are cea mai mare experienţă în aceşti 25 de ani de evoluţie a societăţii româneşti. Nu trebuie să înăbuşim glasurile, dezbaterea liberă de idei, să încurajăm diversitatea de opinie, confruntarea, dar confruntare civilizată. Eu îmi arunc privirile puţin în urmă şi îmi amintesc din 1990, primele alegeri pe care le-am avut după Revoluţie şi m-am uitat pe nişte materiale, inclusiv dezbaterea ultimă de la primele alegeri din '90. Eram trei candidaţi, domnul (Ion, n.r.) Raţiu, din partea PNŢCD, domnul (Radu, n.r.) Câmpeanu, din partea PNL, şi cu mine. Şi atunci era o noutate. Era o premieră pe care Televiziunea Naţională o făcea care să prezinte la televiziune pe cei trei candidaţi şi dezbaterea dintre ei. (...) Niciun fel de element de jigniri. A fost o dezbatere civilizată", a completat Iliescu, exprimându-şi regretul că în loc să fie continuat şi dezvoltat acest stil, "dezbaterea publică politică a coborât ca substanţă".

Despre cum s-a urcat şi menţinut la putere entitatea politică numită PSD, Iliescu n-a amintit însă nimic. "Dezbaterile civilizate" despre care vorbeşte fostul preşedinte au fost precedate de două mineriade, în urma cărora opozanţii săi au fost tocaţi cu bâtele, pumnii şi picioarele de ortacii veniţi din Valea Jiului, la chemarea lui Iliescu, pentru a spulbera tot ce era contrar FSN.

Sediile partidelor istorice au fost devastate, Coposu a fost urcat în tanchetă pentru a scăpa viu iar glasurile tinerilor ieşiţi în pieţele capitalei pentru a cere o Românie curată, liberă de comunism, au fost înăbuşite de mineri cu pumnii, bâtele şi lanţurile, cam aceasta a fost "atmosfera" de dezbateri "fără elemente de jigniri" pe care o regretă Iliescu, autor al celebrului apelativ "măi animalule."

Minunea care trebuia să se producă după Revoluţie, respectiv exorcizarea ţării de comunism, n-a mai avut loc. Bâtele minerilor, batjocorirea partidelor istorice, şi-au produs efectul scontat şi ţara a rămas captivă nomenclaturiştilor cu multe case, nepoţi de mătuşi Tamare, generali de securitate, sau, recent, procurori cu doctorate plagiate, în schimb cu ştate de plată la SIE.

Şcolit la Moscova, continuatorul comunismului pe meleag dâmboviţean, trebuie că trăieşte astăzi vremuri grele auzindu-l pe Geoană vorbind cu Nuland (exponentă a "capitalismului în putrefacţie şi corupt"), despre cum se pregăteşte să scindeze partidul care a menţinut ciuma roşie în România post-decembristă timp de 25 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor