Irlanda: Decalajul dintre bogaţi şi săraci a crescut cu peste un sfert în 2010

(photos.com)
Epoch Times România
28.03.2012

Un raport al Oficiului Central de Statistică din Irlanda (CSO) privind venitul şi condiţiile de trai arată că venitul mediu al celor 20% persoane cu salariile cele mai mari a fost de 5,5 ori mai mare decât al celor 20% cu salariile cele mai mici. Acest raport de inegalitate - de 4,3 cu un an mai devreme - este cea mai mare cifră înregistrată de când s-a început această măsurare pentru prima dată, în 2004, informează miercuri cotidianul The Irish Times.

Sondajul privind venitul şi condiţiile de trai din Irlanda realizat de CSO este sursa oficială de date privind gospodăriile şi venitul individual şi oferă, de asemenea, indicatori-cheie privind sărăcia. El a constatat că venitul mediu disponibil pentru gospodăriile irlandeze în 2010 a fost de 22.168 de euro, o scădere de 5 procente comparativ cu cifra din 2009, de 23.326 de euro. Este cea mai scăzută cifră înregistrată din 2006 încoace.

Sondajul arată că ratele sărăciei sunt în creştere în Irlanda. Numărul persoanelor care se confruntă cu sărăcia în mod constant a crescut de la 5,5% în 2009 la 6,2% în 2010. Sărăcia constantă este definită ca având un venit sub 10.831 de euro în 2010 şi confruntarea cu diverse forme de privaţiuni în mod continuu.

Această cifră se bazează pe 60% sau mai puţin din venitul disponibil mediu - 18.051 euro - îmbinată cu incapacitatea unei persoane de a-şi permite cel puţin doi din cei 11 indicatori recunoscuţi de sărăcie, cum ar fi încălzirea suficientă a locuinţei sau îmbrăcămintea.

Copiii au fost printre cei mai expuşi la sărăcia constantă atunci când au fost defalcaţi în funcţie de vârstă. Un total de peste 8% a experimentat acest tip de sărăcie în 2010. Prin contrast, doar sub 1% dintre cei cu vârsta peste 65 de ani au trăit în sărăcie constantă în aceeaşi perioadă.

Dintre toate formele de gospodării, cele salariate au fost cele mai afectate - o reflectare a modului în care şomajul şi reducerile salariale au afectat standardele de trai. Adulţii singuri aflaţi la vârsta unui loc de muncă, de exemplu, au arătat cea mai mare rată a sărăciei constante de puţin peste 11% în 2010, de la 8% în 2009.

A existat, de asemenea, o creştere a persoanelor cu risc de sărăcie. Acest lucru echivalează cu un venit disponibil de 10.831 euro sau mai puţin, dar fără indicatori de privaţiuni. Rata riscului de sărăcie a crescut de la 14,1% în 2009 la 15.8% în 2010. Pragul folosit pentru a defini 'riscul de sărăcie' a scăzut cu peste 10%, de la 12.064 de euro în 2009 la 10.831 în 2010, după o scădere generală a veniturilor totale.

În termeni europeni, indicatorii sărăciei din Irlanda sunt în cea mai mare parte aproape sau sub media UE. Irlanda s-a clasat pe locul 12 din cele 27 de state membre care folosesc indicatorul riscului de sărăcie.

Cele mai mari rate ale riscului de sărăcie au fost în Letonia şi România (ambele 21%), în timp ce cele mai mici rate au fost în Republica Cehă (9%) şi Olanda (10%).

În zona privind inegalitatea veniturilor, raportul arată că Irlanda a avut a şasea cea mai mare măsurare. Lituania a avut cea mai mare distribuţie a veniturilor, în contextul în care 20% din persoanele salariate au dus acasă de peste şapte ori venitul mediu al celor 20% persoane cu cele mai scăzute salarii.

Slovenia şi Ungaria au avut unele dintre cele mai scăzute niveluri ale inegalităţii veniturilor. În Ungaria, de exemplu, cele 20% persoane de top au avut un venit care a fost de trei ori mai mare decât al celor 20% situaţi în partea de jos a scalei.

O altă formă de măsurare a sărăciei este reprezentată de privaţiunile materiale. Acest indicator măsoara proporţia de persoane aflate în imposibilitatea de a-şi permite lucruri de bază, indiferent de venitul lor, cum ar fi plata facturilor, încălzirea adecvată a locuinţei sau o vacanţă de o săptămână.

S-a constatat că în Irlanda, 20% din populaţie a experimentat cel puţin trei forme din acest tip de privaţiuni dintr-un total de nouă indicatori, uşor peste media europeană.

Joi, CSO va publica primele rezultate definitive ale recensământului pe 2011, precizează publicaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor