Israelul lansează cel mai mare exerciţiu aerian. Zeci de avioane şi sute de piloţi implicaţi

Forţe aeriene din 9 ţări, având la dispoziţie cel puţin 50 de avioane de luptă, au lansat un exerciţiu aerian în cea mai sudică regiune a Israelului, folosind baza aeriană Uvda.
Avion de luptă israelian F-16.
Avion de luptă israelian F-16. (Wikimedia.org)

Echipe ale forţelor aeriene din India, SUA, Grecia, Polonia, Franţa, Italia şi Germania efectuează, timp de două săptămâni, peste 300 de misiuni la o bază aeriană israeliană, simulând “un război real”.

Pe parcursul primei săptămâni a exerciţiului, echipele aeriene internaţionale – alcătuite din sute de piloţi şi personalul militar – se vor acomoda cu baza Uvda şi se vor cunoaşte reciproc. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, participanţii vor repeta scenarii complexe şi misiuni de zbor în cadrul coaliţiei, potrivit revistei Israel Defense.

În timpul unor misiuni, participanţii se vor confrunta cu escadrila “Flying Dragon” a forţelor aeriene israeliene, care va simula un atac al forţelor inamice cu ajutorul unor avioane “inamice”, baterii SAM (rachete sol-aer) şi MANPAD-uri (sisteme portabile de apărare aeriană).

Locotenent-colonelul Nadav, comandantul Escadrilei 133, care operează avioane de luptă “Baz” (F-15), a declarat: “Exerciţiul Blue Flag reprezintă un salt semnificativ al capacităţii noastre de a desfăşura un exerciţiu şi de a furniza participanţilor din mai multe naţiuni o experienţă de pregătire de calitate, realizată în Israel. Este vorba de un punct de cotitură în relaţia noastră cu forţele aeriene internaţionale, unele dintre ele sosind pentru prima dată în Israel pentru a se pregăti. Acest exerciţiu ne va permite, de asemenea, să continuăm cooperarea cu aceste forţe în viitor”.

Forţele aeriene indiene au trimis un avion de transport C-130J, alte ţări au trimis avioane de luptă, avioane de transport şi de realimentare. Israel Defense a mai precizat că la exerciţiu participă şi alte tipuri de aeronave.

Din partea Israelului vor participa o escadrilă de avioane “Baz” (F-15), o escadrilă de avioane “Sufa” (F-16I) şi două escadrile de avioane “Barack” (F-16C/D), împreună cu avioane tactice pentru transport, elicoptere, UAV-uri (vehicule aeriene fără piloţi) şi EL (arme pentru război electronic).

Forţele aeriene americane, elene şi poloneze au sosit cu avioane de luptă F-16, francezii cu avioane de luptă Mirage 2000D, germanii cu avioane Eurofighter Typhoon, italienii cu diverse versiuni ai avionului de luptă Panavia Tornado, iar indienii cu avionul de transport C-130J “Super Hercules”.

Potrivit declaraţiei maiorului Tal, şeful echipei de management a exerciţiului Blue Flag, “una dintre metodele semnificative de îmbunătăţire a relaţiile internaţionale şi de a conecta ţările între ele este acela de a crea o cooperare militară”.

Între timp, mai este o teorie mult mai interesantă ce ar putea clarifica obiectivul exerciţiului “Blue Flag 2017”. În urmă cu câteva zile, saudiţii au interceptat o rachetă balistică deasupra capitalei ţării, Riad. Şi, acum, Arabia Saudită a declarat că atacul cu rachetă reprezintă un “act flagrant de agresiune” din partea Iranului, care “ar putea fi considerat un act de război”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe