Juncker: Acordul UE-Ucraina privind vizele va fi finalizat până la sfârşitul anului

O decizie finală privind liberalizarea vizelor pentru Ucraina în spaţiul Schengen al UE va fi probabil luată până la sfârşitul anului, conform preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene
Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (SAMUEL KUBANI /AFP/Getty Images)

Luând cuvântul la summitul UE-Ucraina desfăşurat joi în Bruxelles, Juncker a susţinut că este “încrezător” că un acord de liberalizare a vizelor ucrainenilor în UE va putea fi încheiat în 2016.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că speră ca procesul să fie finalizat în acest an.

“Cred într-un optimism realist şi precaut şi nu într-o prognoză iresponsabilă”, a adăugat Tusk.

Atât statele membre UE, cât şi Parlamentul European şi-au dat acceptul iniţial pentru instaurarea unui regim fără vize pentru Ucraina.

Dar cele două instituţii au fost blocate în negocieri prelungite asupra unui mecanism de suspendare ce va permite Uniunii Europene să anuleze călătoriile fără vize în cazuri de urgenţă.

Soluţionarea acestei chestiuni este necesară înainte de a fi finalizat un acord privind liberalizarea vizelor.

Diplomaţii UE au declarat miercuri pentru RFE/RL că va fi “dificilă” găsirea unui compromis vizând mecanismul de suspendare înainte de sfârşitul anului.

Dar după discuţiile de joi, în Bruxelles, între liderii UE şi ai Ucrainei, se pare că ar putea fi totuşi găsită o soluţie până la sfârşitul acestui an.

Potenţialul acord ar permite ucrainenilor să călătorească în UE fără vize o perioadă de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe