Kievul: Forţele ruse au atacat mai multe puncte de la graniţa Ucrainei

Soldat într-un autovehicul blindat.
Soldat într-un autovehicul blindat. (Euromaidanpress.)

Patrulele ucrainene de la graniţa ruso-ucraineană au fost atacate, în noaptea de miercuri spre joi, de mai multe grupuri de recunoaştere ale armatei ruse, anunţă purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Andrii Lisenko, relatează Euromaidanpress.

Situaţia actuală de la graniţă este complicată, explică Lisenko. De exemplu, un grup de paramilitari a atacat patrula de graniţă din apropiere de oraşul Pobeda, regiunea Doneţk. În timpul schimbului de focuri patrula i-a forţat pe paramilitari să se retragă peste graniţă.

Un alt schimb de focuri s-a desfăşurat la ora 4 dimineaţa în apropiere de punctul de graniţă ”Uspenka”. Acolo, un grup de recunoaştere rus încerca să pătrundă (în Ucraina) şi a fost respins de patrula de graniţă cu ajutorul rezervelor, care soseau în autovehicule blindate, a adăugat Lisenko.

Forţele pro-Rusia continuă să instaleze mine de teren controlate prin radio. Miercuri, două mine au fost detonate în regiunea ”Krasna Talivka”, când un convoi militar de graniţă a străbătut zona minată. După incident, patrula de graniţă a descoperit şi a eliminat un grup de paramilitari înarmaţi cu lansatoare de rachetă, a continuat purtătorul de cuvânt.

Observatorii OSCE staţionaţi în apropiere de punctul rus de graniţă Gukovo au anunţat că oameni în uniforme militare trec graniţa în fiecare zi, potrivit raportului comitetului special publicat pe website-ul OSCE.

Numai în această săptămână am constatat că un număr foarte mare de bărbaţi îmbrăcaţi în echipament militar au trecut graniţa din teritoriul rus şi înapoi, explică observatorii OSCE.

OSCE a raportat cum ambulanţele ruse au luat paramilitarii răniţi ai forţelor pro-Rusia de la graniţă. Mai mult, rapoartele au arătat că elicopterele militare ruse, Mi-24, se implică tot mai frecvent în conflictele de la graniţa ucraineană. După căderea nopţii, elicopterele se apropie de încălcarea spaţiului aerian ucrainean, dar stau departe de graniţă în timpul zilei, în zonele în care observatorii OSCE le pot monitoriza.

Totuşi, avioanele militare ruse şi elicopterele au încălcat spaţiul aerian al Ucrainei de mai multe ori în ultimele 24 de ore.

Un astfel de incident a fost anunţat de patrula de graniţă din punctul de graniţă Milove, regiunea Lugansk. Aceştia au descoperit că două elicoptere Mi-24 ale Forţelor Armate Ruse pătrundeau în spaţiul aerian ucrainean.

În plus au fost raportate patru situaţii în care drone de recunoaştere ruse colectau informaţii militare din Ucraina. Una dintre drone a fost descoperită la ora 21:20, în apropiere de Yalta, regiunea Doneţk, zburând la 1.500 de metri altitudine. A doua a fost detectată de-a lungul coastei dintre Mariupol şi Yalta. A treia a intrat în regiunea Kherson din peninsula ocupată Crimeea, iar ultima a fost detectată în oraşul Şevcenko, zburând la 2.000 de metri altitudine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe