Laszlo Tokes a sesizat comisarul european pentru Justiţie cu privire la „persecutarea” PPMT

Europarlamentarul Laszlo Tokes.
Europarlamentarul Laszlo Tokes. (Epoch Times România)

Europarlamentarul Laszlo Tokes a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută luni, la Oradea, că a trimis comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, o sesizare privind „persecutarea” membrilor şi simpatizanţilor PPMT de către Poliţia Română.

Potrivit lui Laszlo Tokes, sesizarea a fost redactată şi trimisă comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding, încă de săptămâna trecută. În document, eurparlamentarul acuză UDMR că se află în spatele acestor acţiuni cu scopul de a-i determina pe etnicii maghiari să nu voteze PPMT la alegerile parlamentare.

„Pentru că se apropie aniversarea Revoluţiei din 1989, nu pot să nu remarc că ne apasă din nou sentimentul din acea vreme, că trebuie să facem faţă intimidării, fricii, şi aceasta este cu atât mai trist cu cât această intimidare vine din partea UDMR, care vrea să determine alegătorii maghiari să nu aibă curajul să voteze candidaţii PPMT. Frica, înspăimântarea, intimidarea sunt uneltele de toate zilele ale oficialilor UDMR, care mai degrabă se aliază cu politicul românesc, fie din stânga, fie din dreapta, decât cu fraţii lor maghiari”, a spus europarlamentarul Laszlo Tokes.

În documentul trimis de Tokes comisarului Viviane Reading se afirmă că simpatizanţii PPMT care au semnat listele de iniţiativă pentru înregistrarea acestei formaţiuni ca partid politic au fost convocaţi la audieri de către reprezentanţii Poliţiei.

"Poliţia Română a început o vastă campanie de intimidare împotriva a mai mult de 25.000 de cetăţeni care au semnat pentru sprijinirea înfiinţării aceastei formaţiuni politice în anul 2011. Aceşti susţinători aparţin în majoritatea lor comunităţii maghiare, dar au fost şi cetăţeni de etnie română care, de asemenea, au semnat în favoarea înfiinţării noului partid. Acum sunt înfricoşaţi pentru că Poliţia Română a transformat într-un instrument politic intimidarea, precum şi abuzul şi discriminarea directă împotriva minorităţii maghiare. Poliţişti români au ridicat copiile listelor cu semnături, care conform legii din România includ adresele susţinătorilor, şi, ca rezultat, ofiţeri de poliţie persecută în mod curent cetăţenii în casele lor chemându-i pentru audieri la sediile de poliţie pentru audieri în detaliu. În fapt, Poliţia interoghează cetăţeni ai Uniunii Europene ca şi cum ar fi comis o infracţiune", se arată în documentul trimis de Laszlo Tokes.

Potrivit lui Tokes, Poliţia îi cercetează pe semnatarii listelor de susţinere a înfiinţării PPMT pentru infracţiunea de "falsificare de semnături".

În plus, Tokes s-a arătat indignat de faptul că UDMR "pătrunde tot mai mult în bisericile noastre reformate" şi a precizat că a anexat sesizării trimise comisarului Reading o declaraţie în care a detaliat "problematica PPMT în relaţie cu politicul românesc şi cu cel unguresc din ţară".

"Constatăm, cu indignare şi surprindere că UDMR, fără scrupule şi fără ruşine, pătrunde în sfera bisericii şi încearcă să folosească biserica drept unealtă de campanie, pentru a culege voturi de la credincioşii noştri. Aceasta este inacceptabil, o spun ca fost episcop, că biserica are o menire morală, nicidecum politică. De când nu mai sunt episcop, UDMR a îndrăznit să facă această pătrundere în viaţa bisericească, iar din păcate bisericile şi comunităţile aservite financiar politicului nu mai au tăria de a se opune acestei pătrunderi în viaţa lor", a mai spus Tokes.

Acesta a exemplificat cu acţiuni derulate de candidaţii UDMR Bihor pentru alegerile parlamentare, care ar fi luat cuvântul în biserici şi ar fi cerut să fie votaţi, nominalizându-i pe preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, pe senatorul Cseke Attila, deputatul Peto Csilla, pe fostul viceprimar al Oradiei, Rozalia Biro, dar şi pe preşedintele UDMR Kelemen Hunor.

Pe de altă parte, Tokes a acuzat faptul că PPMT este sabotat atât la nivel local, cât şi la nivel naţional, exemplificând prin faptul că postul public de televiziune, TVR, ar fi refuzat să difuzeze un clip electoral al acestei formaţiuni politice. Tokes susţine că nu a primit niciun răspuns în urma sesizării acestui fapt la CNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne