Legislativul a ratificat un acord între R. Moldova şi Polonia în domeniul asigurărilor sociale

Muncitori în construcţii (Fayez Nureldine / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
21.03.2014

Legislativul a ratificat astăzi un Acord între R. Moldova şi Polonia în domeniul asigurărilor sociale, informează Moldpres.

Documentul a fost semnat în septembrie 2013 în Polonia, şi are drept scop protejarea drepturilor sociale ale persoanelor asigurate din Moldova, care muncesc sau care au domiciliul permanent în Polonia.

Prevederile acordului se vor aplica persoanelor care achită sau au achitat anterior contribuţii de asigurări sociale atât în R. Moldova, cât şi în Polonia. Actul stabileşte că atât moldovenii care muncesc în Polonia, cât şi cetăţenii polonezi care lucrează legal în R. Moldova vor putea beneficia de pensii pentru limită de vârstă, pensii de invaliditate, pensii şi indemnizaţii de invaliditate în urma accidentelor de muncă sau cauzată de boli profesionale, şi pensii de urmaş.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, actualmente în Polonia muncesc circa 900 de moldoveni, iar în R. Moldova circa 100 de cetăţeni polonezi. Până în prezent R. Moldova a încheiat acorduri similare cu încă opt ţări, printre care România, Portugalia, Bulgaria etc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor