Lider PSD cere decapitarea DNA: "Trebuie să ne ducem în munţi. Degeaba e munca noastră"

La scurtă vreme după ce Curtea Constituţională a motivat decizia prin care a sancţionat anchetarea OUG 13, Codrin Ştefănescu a cerut, vigilent, demiterea şefei DNA, la fel cum a făcut-o, în urmă cu câteva zile, şi Călin Popescu Tăriceanu.
Laura Codruţa Kovesi
Laura Codruţa Kovesi (Epoch Times România)

”PSD îl sprijină şi îl susţine pe ministrul Justiţiei în toate demersurile sale. Dacă nu o să ceară demisia şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, înseamnă că ne merităm soarta. Trebuie să ne ducem în munţi. Degeaba e munca noastră”, a declarat Ştefănescu, pentru Antena 3.

Cererea social-democratului a fost făcută la scurt timp după ce Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei prin care a stabilit că procurorii DNA au perturbat "buna activitate" a Guvernului Grindeanu anchetând modul în care a fost elaborată infama OUG 13 care mutila Codurile penale.

Motivarea CCR (la fel ca şi decizia) a fost considerată scandaloasă de parte din opinia publică şi unii experţi în justiţie. "CCR dă din burtă imunitate şi miniştrilor pe activitatea de legiferare şi trasează un zid gros între Parchet şi emitenţii de acte normative, zid pe care scrie "pe aici nu se trece!", comenta astăzi pe Facebook avocata Elenina Nicuţ.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne