Lupta "ca la razboi" între galeria Petrolului Ploieşti şi jandarmi

(Daniel Mihailescu / EuroFootball / Getty Images)
Loredana Diacu
01.12.2013

Derby-ul Steaua - Petrolul se joacă fără galeria ploieştean[ pe stadion. Cei aproximativ 1.300 de suporterii ai Petrolului au fost întorşi din drum după o serie de incidente violente. "Tifoşii" prahoveni se plâng au fost agresaţi "de nevinovaţi" de jandarmi, care ar fi tras cu gloanţe de cauciuc în ei.

Declaraţiile sunt contradictorii.

Suporterii reclamă că au fost întorşi din drum după ce au fost bătuţi de jandarmi, ei fiind, evident, nevinovaţi.

"Au început să tragă cu gloanţe de cauciuc, cu alice, să ne bată cu bastoanele. Erau pregătiţi pentru un război! În autobuzul în care mă aflu sunt peste 15 răniţi", a declarat la Digi Sport Bogdan Dinu, unul dintre liderii galeriei prahovene.

Suporterul ploieştean a descris un fel de masacru dezlănţuit tam-nesam de jandarmi. Bodan Dinu povesteşte că autocarele au fost oprite pe câmp, în beznă. Forţele de ordine au început să dea cu gaze, să tragă cu gloanţe de cauciuc, şi în urma "bătăliei" 15 oameni au fost răniţi. Un fan ar fi fost împuşcat în cap iar povestitorul, în picior.

Purtătorul de cuvant al Jandarmeriei, Georgian Enache, a povestit însă o cu totul altă variantă a apocalipticei poveşti.

“Suporterii Petrolului erau beţi şi au început un scandal cu jandarmii. S-a luat hotărîrea, pentru securitatea celorlalţi spectatori, să nu mai fie primiţi la meci. Sub escorta noastră vor fi întorşi către Ploieşti, am oprit întreaga coloană de suporteri. Sunt aproximativ 1.000 de persoane care nu mai vin la meci, au existat conflicte între suţinători. Unul dintre fani a suferit o lovitură la cap şi a fost transportat la spital”, a declarat Enache citat de fanatik.ro

Se pare că suporterii prahoveni au venit puşi pe harţă şi scandal. La Domneşti, cu puţini kilometri înainte de Ghencea, fanii echipei Petrolul ar fi oprit autocarele şi i-ar fi agresat pe jandarmi.

"Noi însoţeam galeria către stadion, le asigurăm protecţie. Fanii au oprit coloana cu care se deplasau în zona Domneşti, pe un camp, au coborat şi au aruncat cu pietre şi obiecte contondente către forţele de ordine." a declarat Enache.

Incidente s-au semnalat şi în apropierea unei benzinării din Ghencea, unde se pare că, în urma altercaţiilor, doi fani ploieşteni ar fi împuşcaţi cu gloanţe de cauciuc.

Ordinea a fost restabilită însă galeria prahoveană a fost întoarsă înapoi la Ploieşti, spre nemulţumirea fanilor care reclamă că ei au dat bani pe bilet şi pe transport, şi că este nedrept să întorci din drum 11 autocare doar pentru "un mic incident."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor