Lupta Monicăi Macovei împotriva corupţiei vizează şi risipitoarele agenţii specializate ale UE

Opace, cheltuitoare, predispuse la conflicte de interese: independenţa celor două duzini de agenţii specializate ale UE prezintă probleme atât din punct de vedere financiar cât şi al controlului democratic, denunţă Die Presse, într-un articol semnat de Oliver Grimm.

Fix 6157 de euro: atâta costă o şedinţă a Consiliului AESA, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor. De persoană. Nu se ştie dacă cei cincisprezece membri ai consiliului de administraţie au fost duşi la Parma [sediul AESA] cu lectica, sau dacă au gustat ouă de prepeliţă în timp ce răsfoiau programul zilei. Se cunoaşte în schimb - datorită infatigabilei Monica Macovei, europarlamentarul român specializat în lupta împotriva corupţiei - concepţia acestor oameni despre funcţia lor. Numai în 2010, AESA a cheltuit 49 de milioane de euro pentru contracte externe 'de comunicare şi management', notează semnatarul articolului, preluat de Presseurop.

Şi nu este singura anomalie constatată în agenţiile europene, care sunt în prezent în număr de 24. Fiind fost şef al Agenţiei Europene pentru Medicamente de la Londra, Thomas Lönngren a intrat foarte natural, sau aproape, în industria farmaceutică la începutul acestui an. Iar Mella Frewen, care a fost mult timp lobbyist la Bruxelles al fabricantului american de seminţe Monsanto şi care este acum însărcinată cu lobby-ul industriei agroalimentare, este pe cale să intre în consiliul de administraţie al AESA.

Nici chiar ONG-urile nu mai ştiu să facă diferenţa între ceea ce este acceptabil şi ceea ce nu este: patroana Agenţiei Europene pentru Mediu de la Copenhaga a luat drept ore de muncă o călătorie în Antile împreună cu câţiva dintre colaboratorii ei. Pentru a studia biodiversitatea. În profitul organizaţiei de protecţie a mediului 'Earth Watch' - dar pe banii contribuabililor. 'Earth Watch' a prezentat o factură de 2 000 de euro pentru fiecare participant la călătorie. Nu doar seamănă cu o subvenţie încrucişată. Ci chiar este.

Cum sunt posibile astfel de anomalii? Este foarte simplu: pentru că nimeni nu are simţul responsabilităţii. Atunci când Comisia Europeană este întrebată ce intenţionează să facă pentru a remedia disfuncţionalităţile acestor agenţii, răspunde invariabil acelaşi lucru: mâinile noastre sunt legate, regulamentul interior al agenţiilor nu prevede niciun drept de intervenţie, şi am sugerat deja, de mulţi ani, o reformă a modului de supraveghere.

Guvernele europene sunt în mod clar primele vinovate pentru această situaţie. De ani de zile, crearea agenţiilor este obiectul unei concurenţe indecente între ţările membre. Fiecare trebuie să aibă cel puţin una. Surprinzător, în caz de blocaj în timpul unui summit european, o propunere de deschidere a unui cutare birou poate face miracole pentru a ajunge la un consens.

Chiar şi politicienii austrieci, cărora le place atât de mult să-i vorbească de rău pe 'funcţionarii de la Bruxelles', se grăbesc atunci să-şi dea acordul. Când Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a fost înfiinţată la Viena, pe 1 martie 2007, membrii guvernului se întreceau în care mai de care declaraţii entuziaste, astfel încât trebuiau citiţi de două ori pentru a se asigura că nu era vorba despre parodii de comici. Ministrul de externe, Ursula Plassnik, şi-a îngăduit să declare că înfiinţarea Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale '[va] consolida şi mai mult poziţia Vienei ca sediu al organizaţiilor internaţionale majore'. Cancelarul federal Alfred Gusenbauer a vorbit despre un 'semnal trimis de UE bărbaţilor şi femeilor'.

Dar Agenţia pentru Drepturile Fundamentale nu s-a aflat în vreo oarecare agitaţie decât odată în cinci ani, atunci când Viviane Reding, Comisarul pentru drepturile fundamentale, s-a indignat de proiectul de a transpune Carta Drepturilor Fundamentale a UE în versuri. Europarlamentarul Martin Ehrenhauser are dreptate: agenţia vieneză ar trebui închisă şi înlocuită cu nimic. Mai ales că se încalecă - cu bani mulţi - cu Consiliul Europei.

În mod ironic, europenii pot, din 1 aprilie, dacă sunt peste un milion, transpune în lege o iniţiativă cetăţenească. Mai multă democraţie, mai multă participare, mai multă transparenţă (toate astea tot pe 1 aprilie?), după formula momentului. Şi între timp, autorizaţiile pentru medicamentele noastre şi evaluarea riscurilor alimentelor pe care le consumăm se fac în umbră şi în incertitudine juridică.

Această situaţie este insuportabilă. Guvernele ar trebui să profite de negocierile asupra cadrului financiar al UE pentru perioada 2014-2020 pentru a închide agenţiile inutile şi a întări supravegherea celorlalte. Altfel, aceste agenţii ar putea în curând deveni independente.