Macovei: Valorile imuabile ale PNL - blocarea justiţiei, colaborarea cu Securitatea, condamnaţi penal ţinuţi în partid

Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

Atacarea şi blocarea justiţiei, colaborarea cu Securitatea, membri condamnaţi penal menţinuţi în partid sunt cumva „tradiţia”, „identitatea” şi valorile „imuabile” la care PNL nu renunţă?, a întrebat luni europarlamentarul PDL Monica Macovei pe blogul personal.

Congresul PNL a aprobat amendamentul la Statutul PNL propus de preşedintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, referitor la denumirea PNL, în care se arăta că "întreaga denumire, identitatea, tradiţia şi unitatea sunt valori imuabile ale Partidului Naţional Liberal".

„Domnul Mircea Ionescu Quintus spune că PNL nu renunţă la „tradiţie” şi „identitate”, care sunt „valori imuabile” ale partidului. Atacarea şi blocarea justiţiei, colaborarea cu Securitatea, membri condamnaţi penal menţinuţi în partid sunt cumva „tradiţia”, „identitatea” şi valorile „imuabile” la care PNL nu renunţă? Deocamdată asta înseamnă pentru mulţi numele PNL”, a declarat Monica Macovei.

Europarlamentarul PDL pune o serie de întrebări pentru ca electoratul să înţeleagă mai bine la ce anume se referă.

1. Îi va exclude PNL din partid pe cei care au fost condamnaţi penal şi pe cei declaraţi colaboratori ai Securităţii?

2. Va vota PNL în favoarea cererilor procurorilor de arestare preventivă, percheziţie sau urmărire penală a parlamentarilor? Îi va sancţiona pe cei care votează altfel?

3. Va adopta PNL codul etic al PDL care prevede, de exemplu, excluderea din partid a celor condamnaţi penal şi a celor care au colaborat cu Securitatea?

„Eu ştiu că dreapta înseamnă respect faţă de lege şi justiţie; integritate şi etică în politică; anticorupţie pentru ca oamenii să nu mai fie umiliţi la ghişee şi pentru ca mediul de afaceri, competiţia corectă şi locurile de muncă să nu mai fie subminate de corupţie. Dreapta însemna şi adevăr, credinţă şi căinţa când greşeşti. Mai înseamnă şi să iţi iubeşti ţara mai mult decât pe tine. Despre astea nu prea am auzit la PNL. Dar poate le spune tare, public şi clar, ca să auzim toţi. Pe baza unor astfel de principii, da, se poate face o dreaptă unită, credibilă şi puternică”, a concluzionat Monica Macovei.