Maia Sandu: Problemele sistemului de pensii vor duce la o nouă criză de proporţii în Moldova

Fondul de pensii riscă să devină o povară insuportabilă pentru bugetul de stat. Dacă oficialii nu vor implementa o politică coerentă care să asigure echitate şi durabilitate, sistemul de pensionare poate înceta să mai existe.
Maia Sandu, preşedinta PAS
Maia Sandu, preşedinta PAS (facebook.com)

Problemele sistemului de pensii sunt foarte serioase, iar amânarea rezolvării lor va duce la o nouă criză de proporţii în Moldova, cu implicaţii mai grave chiar decât cele ale „furtului miliardului”.

“Astăzi, cheltuielile Fondului de asigurări sociale de stat depăşesc 7% din PIB şi 18% din Bugetul Public Naţional. Deficitul Fondului creşte în fiecare an. În 2015 acesta era de 1,1 miliarde lei, adică 11,2% din toate cheltuielile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat şi aproape 1% din PIB. Acest deficit se acoperă prin transferuri de la bugetul de stat. În consecinţă, cei care contribuie la Fondul de asigurări sociale achită şi pentru cei care nu fac aceste contribuţii, prin intermediul altor forme de impozite plătite la bugetul de stat şi care trebuie să fie folosite în alte scopuri. Dacă această tendinţă va continua, în doar câţiva ani, Fondul de pensii va deveni o povară insuportabilă pentru bugetul de stat, periclitând cheltuielile publice pentru alte domenii sau va înceta să existe”, constatările au fost făcute de preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit liderului PAS “în Republica Moldova, raportul dintre numărul persoanelor care trebuie să contribuie pentru a susţine un pensionar a ajuns la un nivel de 1.2 la 1, pe când limita minimă acceptată internaţional este de 4 contribuabili la un beneficiar”.

Atât comuniştii, cât şi democraţii, care au fost responsabili de acest sector în ultimii 15 ani, au preferat să ocolească problemele sistemice, limitându-se la intervenţii minore de majorare sporadică a pensiei, fără a se ghida de o politică coerentă care să asigure echitate şi durabilitate.

“Republica Moldova are cea mai joasă rată din regiune de înlocuire a salariului pierdut – 26%. În 2015, minimumul de subzistenţă pentru pensionari a fost de 1,437 lei lunar, pe când pensia minimă a constituit doar 798 lei pe lună”. Suma pensiei pentru limita de vârstă în Moldova este atât de mică urmare a modalităţii “unice şi defectuoase” de stabilire a pensiei care nu ia în consideraţie valoarea banilor în timp.

“Altă inechitate majoră ţine de sistemul diferenţiat de calculare a pensiilor; parlamentarii, membrii guvernului, aleşii locali, judecătorii, procurorii şi alţii primesc o pensie care constituie între 50% şi 80% din mărimea salariului pierdut, pe când celelalte categorii de angajaţi primesc doar 26% din salariul pe care l-au avut” a adăugat preşedinta PAS, potrivit sursei citate.

“Chiar şi în aceste condiţii, din varii motive, unii oameni sunt minţiţi atunci când li se calculează pensia, ei trebuind să piardă timp bătând pragurile instituţiilor statului şi fiind umiliţi doar pentru că încearcă să verifice dacă pensia le-a fost calculată corect. Mai mult timp în urmă, cu sprijin extern, a fost elaborat un soft care permite fiecărui contribuabil să introducă datele iniţiale şi să calculeze mărimea pensiei pe care trebuie să o primească. Nu este clar de ce, după atâţia ani, acest calculator nu este pus la dispoziţia oamenilor”, a notat Maia Sandu.

În acelaşi context, preşedinta PAS a menţionat că Guvernul promite reformarea sistemului de pensii, în luna august a.c. fiind aprobat şi un Concept de reformă, care potrivit premierului urmează a fi pus în aplicare în ianuarie 2017, doar că acesta nu a fost supus dezbaterilor pe larg pentru a obţine sprijin popular. “Altfel, aceste discuţii cu jumătate de gură vor rămâne la nivelul declaraţiilor populiste”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe