Manuel Valls susţine la Madrid că 'un stat nu poate fi sfărâmat fără consecinţe'

Premierul francez Manuel Valls.
Premierul francez Manuel Valls. (FRED DUFOUR / AFP / Getty Images)

Premierul francez Manuel Valls a declarat, pe durata vizitei sale la Madrid şi în cadrul reuniunii cu omologul său spaniol, Mariano Rajoy, că 'un stat nu poate fi sfărâmat fără consecinţe', referitor la revendicările secesioniste din Catalonia, notează joi cotidianul El Mundo.

Guvernul spaniol şi-a exprimat satisfacţia pentru bunele relaţii dintre cei doi premieri. Cu toate că vin din familii politice diferite - Mariano Rajoy este conservator, iar Manuel Valls, socialist - cei doi şefi de guverne au arătat că ei consideră la unison că este nevoie de reforme care să permită consolidarea începutului creşterii economice în Uniunea Europeană, şi mai ales în Franţa şi Spania, după şase ani de criză.

În privinţa revendicărilor secesioniste din Catalonia, Manuel Valls preferă prudenţa şi susţine că nu poate interveni în afacerile interne ale ţării vecine, însă explică faptul că deriva secesionistă în Uniunea Europeană va deveni o problemă care va afecta toate statele membre. 'Nu se poate ieşi dintr-un stat fără consecinţe', spune el, şi adaugă că aceste consecinţe 'ar fi foarte periculoase pentru Catalonia, pentru Spania şi pentru Europa', consemnează cotidianul spaniol.

Poziţia lui Valls cu privire la chestiunea catalană sună bine la Palatul Moncloa, consideră cotidianul spaniol citat. Guvernul spaniol atrage atenţia de câteva luni că secesiunea Cataloniei ar atrage după sine mai multe probleme, precum ieşirea din UE, din zona euro şi din organizaţiile internaţionale, iar un astfel de teritoriu nici nu ar fi recunoscut de ONU.