Marea Britanie se alătură Statelor Unite în misiunea maritimă din Ormuz

Nava HMS Echo a Marinei Regale britanice
Nava HMS Echo a Marinei Regale britanice (Wikipedia.org)

Marea Britanie a declarat luni că se va alătura Statelor Unite într-o “misiune internaţională pentru securitatea maritimă” în Strâmtoarea Ormuz, care a devenit un punct fierbinte al tensiunilor Occidentului cu Iranul pe fondul unei serii de incidente în canalul maritim de importanţă strategică, potrivit Deutsche Welle.

“Această desfăşurare [de forţe] va întări securitatea şi va deveni o asigurare pentru transporturile maritime”, a susţinut secretarul britanic de externe Dominic Raab într-o declaraţie.

Totuşi, Raab a insistat că participarea Marii Britanii nu înseamnă că aceasta şi-a schimbat poziţia conciliantă faţă de Iran.

“Rămânem dedicaţi colaborării cu Iranul şi cu partenerii noştri internaţionali în vederea relaxării situaţiei şi a păstrării acordului nuclear”, a afirmat Raab, făcând referire la acordul nuclear încheiat în 2015 între marile puteri şi Teheran care a aplicat restricţii semnificative asupra programului nuclear iranian în schimbul ridicării sau relaxării sancţiunilor internaţionale.

SUA s-a retras din acord anul trecut şi a lansat o campanie de presiune maximă asupra Iranului. Washingtonul este îngrijorat că Teheranul urmăreşte să dezvolte arme nucleare şi susţine că Republica Islamică este implicată în activităţi expansioniste. De asemenea, după retragerea din acord, americanii au reimpus sancţiuni dure care au afectat puternic economia iraniană.

Ca răspuns la sancţiunile americanilor, Teheranul a luat măsuri pentru a depăşi două limite impuse de acordul nuclear JCPOA: una în ceea ce priveşte cantitatea de uraniu pe care o poate stoca şi una vizând gradul de puritate la care îşi poate îmbogăţi uraniul, crescând acest grad de la 3,67% la 4,5%. De asemenea, Iranul a ameninţat că intenţionează să crească gradul de puritate la 20%. Măsurile iranienilor au declanşat noi ameninţări din partea SUA privind aplicarea de noi sancţiuni.

SUA a iniţiat misiunea de protejare a navelor comerciale care trec prin Strâmtoarea Ormuz după ce Iranul a confiscat luna trecută petrolierul sub pavilion britanic Stena Impero precum şi o navă sub pavilion panamez deţinută de Emiratele Arabe Unite, MT Riah. În plus, mass media de stat iraniană a declarat duminică faptul că Iranul a capturat în urmă cu câteva zile un alt petrolier în Golf. Citând Gărzile Revoluţionare Islamice ale Iranului, agenţia de ştiri IRNA a precizat că petrolierul capturat transporta ilegal combustibil către unele state arabe.

Acţiunile iranienilor au fost văzute ca un răspuns la faptul că Marina Regală britanică a ajutat la capturarea unui petrolier iranian – Grace 1 - în largul coastei Gibraltarului în 4 iulie, pe baza suspiciunii că nava transporta petrol iranian către Siria, încălcând astfel sancţiuni aplicate de UE împotriva regimului din Damasc.

Marea Britanie a devenit prima naţiune care s-a alăturat Statelor Unite în această misiune maritimă comună. Germania a declarat săptămâna trecută că nu va participa la această operaţiune, precizând că nu doreşte să amplifice şi mai mult tensiunile din regiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe