Mass-mediei occidentale i-a fost refuzat accesul la unele secţii de votare din Crimeea

Pentru reprezentanţii AFP şi cei ai presei în limba engleză "nu au fost suficiente locuri în sala secţiei de votare", acesta fiind doar unul din incidentele legate de referendumul din Crimeea.

La secţia 08069 din şcoala nr. 10 din Simferopol, unde în această dimineaţă în cadrul referendumului cu privire la statutul Crimeei a votat Serghei Aksenov, şeful Consiliului Suprem al Crimeei, nerecunoscut de Kiev, nu li s-a permis accesul tuturor jurnaliştilor prezenţi, relatează presa ucraineană, citând reporterii mass-mediei străine.

Jurnaliştii AFP şi ai altor publicaţii în limba engleză nu au putut să intre în secţia de votare, chiar dacă toţi reporterii aveau acreditare. "Ni s-a spus că nu mai este loc în sală, că cică cei care au venit mai devreme au ocupat tot spaţiul. Deşi în sală era loc suficient pentru toţi colegii noştri!", au declarat reporterii presei occidentale.

Amintim că la orele 08:00, pe teritoriul Crimeei a început referendumul pe tema alipirii peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă, care prevede două opţiuni în acest sens, dar nici una din ele nu presupune menţinerea statutului actual al Republicii Autonome Crimeea.

Analiştii locali relatează şi despre multe alte încălcări grave asociate cu organizarea pretinsului eveniment din Crimeea: ieri şi azi, străzile oraşelor crimeene au fost împânzite cu panouri publicitare ce promovează anexarea Crimeei la Rusia, iar deasupra tuturor instituţiilor administrative au putut fi văzute steaguri ale Federaţiei Ruse; la referendum continuă să participe cetăţeni ai Federaţiei Ruse; în listele de votare au fost incluse multe persoane decedate; cei care nu vor să meargă la referedum sunt vizitaţi acasă de persoane având listele de vot, însoţiţi de poliţişti armaţi şi sunt încurajaţi să-şi ofere votul fără a părăsi locuinţa. Chiar şi pacienţii spitalelor de psihiatrie, care sunt persoane inapte din acest punct de vedere, sunt ajutate să ”voteze corect”.

La nivel internaţional, legitimitatea referendumului a fost recunoscută doar de Rusia, Venezuela, Coreea de Nord şi regimul Assad.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe