Matei Dobrovie: Prin susţinerea tacită a lui Plahotniuc, PSD-ALDE îşi bat din nou joc de Republica Moldova

Matei Dobrovie
Matei Dobrovie (Epoch Times România)

PSD-ALDE îşi bat din nou joc de Republica Moldova, consideră deputatul român Matei Dobrovie. Totodată, acesta a menţionat că marţi, 18 iunie, Comisiile reunite pentru politică externă de la Camera Deputaţilor şi de la Senat trebuiau să dezbată şi să adopte o ”Declaraţie de susţinere a noului guvern Maia Sandu de la Chişinău şi angajamentul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova”.

„Nu mai discut despre faptul că reacţia legislativului de la Bucureşti este deja foarte tardivă, având în vedere ultimele evoluţii de la Chişinău, ci despre continuarea susţinerii tacite a lui Plahotniuc de către PSD-ALDE. Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a venit ieri la comisii şi s-a plâns că Bucureştiul nu a contat în ecuaţia tranziţiei de la Chişinău, nu a fost consultat deloc, că alţii au făcut jocurile.

Ieri nu a fost cvorum pentru şedinţă, iar Tăriceanu a propus să facem şedinţă azi la ora 9 când, evident, n-a mai venit. Nici el, nici reprezentanţii PSD şi ALDE, astfel încât şedinţa a fost din nou amânată pentru săptămâna viitoare, ultima din această sesiune parlamentară”, scrie Dobrovie pe pagina sa de Facebook, în contextul evenimentelor de la Chişinău.

Nu a existat nicio discuţie serioasă pe fond, a specificat Dobrovie, adăugând că acesta ar fi fost motivul pentru care nu a putut să-şi prezinte amendamentele. Mai mult decât atât, potrivit deputatului român, PSD-ALDE nu au vrut să discute despre noua guvernare de la Chişinău întrucât ei nu susţin guvernul Maia Sandu şi continuă să susţină pe ascuns regimul Plahotniuc.

„Aşa tratează majoritatea actuală susţinerea parcursului european al R.Moldova, ca pe o chestiune secundară, nesocotind interesul naţional. Şi apoi se mai întreabă de ce nu sunt consultaţi şi nu-i cheamă nimeni la discuţii. Curată ipocrizie şi bătaie de joc fără margini”, a conchis Dobrovie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe