Medvedev ameninţă că Moscova ar putea confisca activele private americane din Rusia

Dmitri Medvedev.
Dmitri Medvedev. (DMITRY ASTAKHOV / AFP / Getty Images)
Redacţia
28.04.2024

Rusia ar putea răspunde oricărei confiscări de către SUA a rezervelor sale valutare îngheţate în Occident prin confiscarea activelor, inclusiv proprietăţi şi numerar, ale cetăţenilor americani şi ale investitorilor din Rusia, a declarat sâmbătă Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, potrivit Reuters.

Avertismentul lui Medvedev vine în contextul în care Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat un proiect de lege care permite administraţiei Biden să confişte activele ruseşti deţinute în băncile americane şi să le transfere în Ucraina, ceea ce Kremlinul a declarat că ar fi ilegal şi va declanşa represalii.

Ca răspuns la războiul declanşat de Rusia în Ucraina, Statele Unite şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu Banca centrală şi Ministerul rus de Finante şi au blocat aproximativ 300 de miliarde de dolari în active suverane ruseşti în Occident, majoritatea în instituţii financiare europene şi nu americane.

Grupul celor şapte mari democraţii (G7) analizează, de asemenea, ce ar putea face în legătură cu activele ruseşti îngheţate.

Medvedev, apropiat al preşedintelui Vladimir Putin şi vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat sâmbătă că Rusia nu va putea riposta în acelaşi fel la o eventuală confiscare de către SUA a rezervelor sale.

"Motivul este clar - nu avem multe proprietăţi de stat americane, inclusiv bani, drepturi şi alte active americane. Prin urmare, răspunsul nu poate fi decât asimetric. Dar asta nu înseamnă că va fi mai puţin dureros.

Vorbim despre executare silită, de exemplu printr-o decizie judecătorească, a proprietăţilor persoanelor private aflate în jurisdicţia Rusiei (bani, bunuri imobiliare şi bunuri mobile în natură, drepturi de proprietate)", a scris Medvedev pe canalul său oficial Telegram.

"Da, aceasta este o situatie complexă, deoarece aceste persoane fizice acţionau de obicei ca investitori în economia rusă. Iar noi le-am garantat inviolabilitatea drepturilor lor la proprietate privată. Dar s-a întâmplat ceva neaşteptat - statul lor a declarat un război hibrid împotriva noastră. La acest lucru trebuie să se răspundă", a specificat Medvedev.

El a declarat că legea din Rusia ar trebui schimbată pentru a permite astfel de confiscări de active în favoarea statului rus.

Guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, a declarat vineri că Moscova îşi va apăra interesele legitime în cazul în care activele sale vor fi confiscate, dar nu a dezvăluit strategia şi tactica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor