Medvedev, ameninţări voalate la adresa Vestului: Ideea de a pedepsi ţara cu cel mai mare potenţial nuclear e absurdă în sine

Dmitri Medvedev.
Dmitri Medvedev. (DMITRY ASTAKHOV / AFP / Getty Images)

Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a lansat miercuri o ameninţare voalată la adresa Occidentului care discută despre judecarea crimelor de război de care Rusia se face vinovată în Ucraina.

Într-o postare pe canalul său de Telegram, Medvedev etichetează drept "delirantă orice încercare de a crea tribunale sau curţi pentru aşa-numita investigare a acţiunilor Rusiei" şi susţine că "ideea de a pedepsi ţara cu cel mai mare potenţial nuclear este absurdă în sine".

"Participând la Forumul juridic internaţional de la Sankt Petersburg, am calificat drept delirantă orice încercare de a crea tribunale sau curţi pentru aşa-numita investigare a acţiunilor Rusiei. Astfel de propuneri nu doar că sunt nule din punct de vedere juridic, ideea de a pedepsi ţara cu cel mai mare potenţial nuclear este absurdă în sine. Şi creează o potenţială ameninţare la adresa existenţei umanităţii. Dar acum aş dori să detaliez altceva. Şi anume, cine strigă că Rusia ar trebui să fie judecată şi că ar trebui implicate în asta organe de drept internaţionale? Cine este acest temerar sau idiot?", a scris oficialul rus pe platforma respectivă.

El şi-a continuat retorica delirantă adăugând că "marele păgân este cunoscut de toţi", făcând referire se pare la Statele Unite, despre a căror istorie susţine în mod absurd că ar fi fost "un război sângeros de anihilare".

"Şi a făcut o treabă destul de bună pentru a crea haos şi distrugeri în întreaga lume sub sosul faimoasei 'democraţii adevărate'. Ştie cum să-şi impună voinţa în mod crud şi primitiv, folosind bani, vasali fără curaj, numiţi în mod exclusiv 'aliaţi', şi arme de cea mai bună calitate", a adăugat Medvedev.

Nu în ultimul rând, oficialul a făcut trimitere la războiul din Vietnam, acuzând SUA că ar fi invadat "cu cinism o ţară aflată la mii de kilometri distanţă pentru a-şi atinge scopurile imperiale".

"Deci cine se apucă să intenteze un proces demonstrativ împotriva noastră? Cei care ucid oameni şi comit crime de război cu impunitate, dar care nu sunt condamnaţi cu adevărat de instituţiile internaţionale finanţate de ei? Cei care cred atât de ferm în exclusivitatea şi impunitatea lor? Cei care cred că au dreptul să-i judece pe alţii, dar se cred dincolo de a fi putea fi judecaţi în faţa oricărei instanţe?

Nu va funcţiona aşa cu Rusia. Ei sunt foarte conştienţi de acest lucru. De aceea, câinii murdari ai războiului pândesc cu lătratul lor dezgustător", mai scrie Medvedev în monologul sau furibund.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe