Mesaje sfâşietoare din GULAG-urile sovietice

Prizonierii din lagărele de muncă sovietice au găsit căi ingenioase de a-şi transmite mesajele, chiar dacă le era interzis să le scrie celor dragi şi aveau permisiunea de a primi scrisori din partea membrilor de familie doar de două ori pe an. Fără creioane, hârtie sau plicuri, aceştia erau forţaţi să scrie pe pachete de ţigări, să zgârie cuvinte pe coji de copac, sau chiar să inscripţioneze mesaje pe pânză folosind oase de peşte.

Unii dintre ei ascundeau notiţele în cutele de la haine sau puneau mesajele în interiorul jucăriilor pentru copii, în timp ce alţii chiar le deghizau în medicamente pentru a fi înghiţite de prizonieri şi recuperate mai târziu, sau oferite rudelor.

Expoziţia "Dreptul la Corespondenţă", deschisă în luna decembrie la Moscova de către Societatea Memorial, o organizaţie care documentează abuzurile de drepturile omului încă din timpul Uniunii Sovietice, prezintă sute de astfel de obiecte care datează din perioada cuprinsă între anii 1919 şi 1980.

”Avem scrisori din diferite GULAG-uri localizate în Siberia, inclusiv din Omsk, Krasnoiarsk, Norilsk şi Kolyma”, a declarat Aliona Kozlova, directorul arhivelor de la Memorial.

GULAG, scris în limba rusă, este un acronim pentru Administraţia Principală a Lagărelor de Muncă Corectivă din Rusia. ”Printre obiecte se găsesc frumoasele scrisori trimise de Vladimir Leviţki fiului său, cu eseuri etnografice şi timbre desenate de mână”.

Născut în satul ucrainean Russkaia în 1873, Leviţski a luptat pentru Armata Roşie în timpul războiului civil şi a servit ca ofiţer de educaţie predând caligrafie şi gimnastică. Dar în 1932 a fost închis pentru presupusa crimă de a colecţiona timbre într-o perioadă în care colecţionarii de timbre erau suspectaţi de înmânarea unor semne secrete şi coduri. Acesta a colecţionat mai multe obiecte, printre care cărţi poştale, monede şi diferite etichete, cutii de chibrituri, cea mai mare pasiune a sa fiind timbrele poştale.

După ce a fost închis în GULAG-ul denumit Olhovka, în regiunea Novosibirsk, Leviţki şi-a continuat pasiunea desenând propriile modele de timbre pe scrisorile pe care le trimitea fiului său, Oleg.

Printre celelalte corespondenţe expuse se află o scrisoare a unui deţinut din Minsk, numit Kozlov, care s-a folosit de o metodă ingenioasă pentru a-şi contacta familia.

”Acesta a tras un fir de la şosetă şi a brodat o scrisoare pe o bucată de pânză folosind un os de peşte. Apoi, colegul său de celulă a fost eliberat şi a reuşit să ascundă scrisoarea în gulerul bluzei sale”, a declarat Irina Ostrovskaia, curatorul expoziţiei.

Kozlov i-a scris soţiei sale, Beti: ”Eşti singura din visele şi gândurile mele. Cât de mult te iubesc şi cât de greu este să te pierd. Nu plânge. Sunt întotdeauna cu tine. Aminteşte-ţi de mine cu un cuvânt binevoitor”.

Iar copiilor săi, Nina şi Enya, le-a scris: ”Nu sunt inamicul vostru. Am fost în 29 de bătălii, am fost în bătălia de la Varşovia – pentru mama ţară şi pentru fericirea voastră. (…) Niciodată să nu vă îndoiţi de sinceritatea mea faţă de voi. Am fost rănit de două ori. Sunt cu voi pentru eternitate. Păstraţi memoria mea, aveţi grijă de mama. Vă iubesc mai mult decât iubesc viaţa. Papa”.

GULAG-urile erau infame în timpul erei sovietice. Milioane de prizonieri politici şi aşa numiţi inamici ai statului au murit închişi în aceste locuri, mai ales în timoul dictatorului Iosif Stalin. Expoziţia Memorial oferă o viziune a vieţii din interiorul acestor locuri represive şi inumane prin corespondenţa secretă. Pentru prizonieri, trimiterea scrisorilor sau desenelor în afara lumii îi ajuta să menţină o stare asemănătoare vieţii normale într-un moment în care erau manipulaţi de regim.

Comunicarea cu membrii familiei era interzisă, dar unii prizonieri puteau primi câte o scrisoare la fiecare şase luni – dar chiar şi atunci acestea erau mult modificate de către oficialii regimului sovietic. Cele mai vechi scrisori din arhivele Memorial – o societate istorică, educaţională şi caritabilă – datează din 1919.

Odată cu trecerea timpului, cei încarceraţi în GULAG-urile din Siberia au devenit din ce în ce mai inventivi în încercările lor de a evita vigilenţa autorităţilor. De exemplu, modelele din 1970 sunt făcute pe hârtie rezistentă la apă şi ascunse într-un tip de pilulă înghiţită de către prizonierii care aşteptau să fie eliberaţi. În alte cazuri, soţiile presupuşilor inamici ai statului au trimis din spatele gratiilor către copiii lor scrisori ascunse în jucării făcute de mână.

”Aceştia au reuşit să arunce litere mici prin găuri mici”, a explicat Ostrovskaia. ”Şi, imaginează-ţi, aceste scrisori au ajuns la destinaţie! Doar imaginează-ţi, ţinând cont de distanţă, să arunci scrisoarea pe calea ferată şi să speri că vreun om o va ridica. Dar oamenii chiar au ridicat acele scrisori şi le-au trimis. Trebuie să înţelegem că atunci când o persoană ridica o astfel de scrisoare, el înţelegea foarte bine ce fel de scrisoare este, şi de asemenea, ştia ce face ducând această scrisoare la cutia poştală”, a continuat aceasta.

În cadrul expoziţiei au fost expuse şi multe schiţe, ceea ce este surprinzător, de vreme ce uneltele pentru desen şi abilitatea de a desena sub regulile stricte din lagăre era ceva rar. Printre cei care desenau la un nivel profesionist se afla artistul Mihail Sokolov, un pictor prolific şi şeful studio-ului de artă Proletkult din Moscova, care a fost arestat în 1938.

În timp ce era închis în GULAG-ul Taiga din Kemerovo-ul Siberian, acesta a realizat peisaje pe ascuns, în celula sa, folosind pastă de dinţi, cărămidă, funingine, şi chibrite arse. Un alt desen din cadrul expoziţiei, creat de Irina Borkhman, a fost realizat cu sânge de porc.

Expoziţia include şi o serie de documente care evidenţiază amploarea cenzurii impuse în lagărul strict al regimului, scrisorile fiind în întregime scrise cu cerneală neagră. În orice scrisoare oficială permisă de către autorităţi, deţinuţilor le era interzis să menţioneze locaţia lagărului, numărul de prizonieri, condiţiile pe care le înfruntau, decesele, orice fel de plângere, sau orice afirmaţie anti-sovietică.

Republicat cu permisiunea The Siberian Times Read the original.