Minerii au ajuns la Bucureşti: "Guvernul şi parlamentarii să se trezească, sunt angajaţii cetăţenilor!" (Video)

Veniţi în marş din Valea Jiului, minerii cer Guvernului să ia măsuri pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia, companie de care depind nu doar slujbele lor, ci şi siguranţa energetică a ţării.
Protest al minerilor în faţa Guvernului.
Protest al minerilor în faţa Guvernului. (Eugen Horoiu/Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

UPDATE. În urma discuţiilor purtate cu delegaţia minerilor, vicepremierul Costin Borc a declarat că vor avea loc disponibilizări, însă Complexul Energetic Oltenia nu se va închide.

Vicepremierul şi liderii de sindicat ai minerilor au stabilit că vor avea întrevederi la fiecare două săptămâni, fie la Bucureşti, fie la Târgu Jiu.

În ceea ce priveşte problema restructurării, Costin Borc a explicat că oamenii vor fi trataţi cu respectul cuvenit, cu venituri de completare şi cu salarii pentru cei care vor fi disponibilizaţi.

* * *

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia au ajuns luni dimineaţa în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, după un epuizant marş de o săptămână. Celor 60 de mineri care au plecat pe jos de la Târgu Jiu spre Capitală li s-au alăturat alte câteva sute la intrarea în Bucureşti astfel încât în faţa Guvernului sunt circa 300 de persoane. Marşul a fost iniţiat după ce conducerea Complexul Energetic Oltenia a anunţat că va concedia 2.000 de oameni până în iunie.

Nemulţumiţi că în timp ce la societăţile ce produc energie pe baza de cărbune se fac disponibilizări România importă energie din alte ţări, minerii au venit la Bucureşti pentru a cere Guvernului ca piaţa de energie să fie echilibrată şi să nu mai aibă prioritate energia regenerabilă, iar cea pe cărbune să fie preluată de SEN numai când vremea este nefavorabilă.

În timp ce liderii sindicali au intrat la Guvern pentru negocieri, ortacii veniţi în marş, epuizaţi de drum, s-au întins pe bănci, pe iarbă sau chiar direct pe trotuarul din faţa muzeului Antipa. Desculţi, unii dintre ei cu picioarele bandajate, alţii oblojiţi cu leucoplast de nevestele venite cu ei în marş, ortacii cer salvarea Complexului Energetic Oltenia, aratând că nu doar salariile lor depind de funcţionarea CEO, ci şi siguranţa energetică a României. Cu alte cuvinte, existenţa şi buna funcţionare a CEO este vitală pentru sistemul energetic românesc, de ele depinzând evitarea unui blackout, căci spre deosebire de energia hidro, care depinde de nivelul precipitaţiilor sau de cea eoliană, care depinde de vânt, energia din cărbune reprezintă un back-up sigur, nedepinzând de vreme.

Protest al minerilor în faţa Guvernului.
Protest al minerilor în faţa Guvernului. (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Protest al minerilor în faţa Guvernului.
Protest al minerilor în faţa Guvernului. (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

"Am venit la Bucureşti pentru câteva lucruri simple care ar fi putut fi rezolvate fără prezenţa noastră aici. În primul rând, asigurarea pe piaţa de energie a CEO, adică, legislaţia care este în vigoare acum nu prevede ca noi să putem concura cu celelalte entităţi. Noi suntem discriminaţi total, vara, când este soare şi vânt prioritate au eolienele şi solarele. Când este însă frig, cum a fost iarna asta, ministerul, primul ministru, au făcut apel la mineri să vină să asigure siguranţa naţională a ţării, curentul care vine la dumneavoastră în case, şi minerii au muncit 7 zile din 7 în frig şi condiţii grele. Nu am cârtit, ne-am făcut datoria, acum, când noi cerem legislaţie şi nu pomană, ca să putem lucra şi să participăm pe piaţa energiei, parlamentarii, miniştrii, primul ministru nu sunt în starea să asigure legislaţie coerentă.", a declarat Valentin Bivolaru, preşedintele sindicatului Renaşterea Jiu Sud.

"Avem Parlament, noi, în România, avem noi Guvern de atâţia ani? Ce au făcut ei de 25 de ani? Când se putea face un mix energetic, să participe hidro, nucleară şi termo, inclusiv producătorul de cărbune, nu s-a făcut aşa ceva. Deci aceşti oameni nu sunt interesaţi de soarta noastră şi nici a dumneavoastră, a tuturor Noi scoatem megawattul cu 160 de lei, la dumneavostra ajunge cu 600 de lei. Unde credeţi că ajung banii aceştia? Dacă noi am fi lăsaţi să participăm pe piaţa de energie cu un preţ de 160, factura dumneavoastră ar scădea. Dar nu suntem lăsaţi! De ce? Toţi ne punem întrebarea de ce. Ar trebui să şi-o pună şi societatea civilă. Ar trebui să ieşim toţi să se schimbe ceva!" a adăugat sindicalistul.

Bivolaru a mai declarat că specialiştii de la CEO au făcut o mulţime de programe pe care Guvernul ar putea să le aplice. Guvernul şi parlamentarii ar trebui să se trezească şi să îşi amintească de faptul că sunt angajaţii cetăţenilor, a adăugat sindicalistul.

"Să guverneze pentru români, de la guvernanţi aşteptăm un singur lucru, să fie români. Vrem mixul energetic, vrem să se termine cu închiderea marilor capacităţi de producţie în ţara românească şi să importe curent de afară, vrem să muncim în ţara noastră.", a adăugat un alt miner!

Reamintim că CE Oltenia, companie cu peste 15.000 de angajaţi, este aflată într-o situaţie extrem de dificilă, după mulţi ani de control politic. Potrivit Hotnews, CEO a înregistrat pierderi de aproape 1 miliard de lei în 2015 şi 700 de milioane de lei în 2014. Începând cu iulie 2016 ar urma sa fie disponibilizaţi circa 2.000 de angajaţi, din cei 15.000 cât sunt în prezent.

În acest context, sindicaliştii cer elaborarea în regim de urgenţă a unui program de eficientizare care să aibă la bază capacităţile de producţie la cele patru termocentrale, necesarul de lignit la cel mai mic preţ de producţie şi salarizarea personalului în baza unor indicatori de performanţă. Totodată, sindicaliştii cer sprijin de la Ministerul Energiei în constituirea unui pachet de 1.000 de Megawaţi cu hidro la un preţ competitiv pentru export, cu tranzacţionarea pe pieţele externe.

Duminică, cu o zi înainte de sosirea minerilor, conducerea ministerului Energiei s-a întâlnit în şedinţă, pentru a analiza evoluţia lucrărilor Comitetului de Coordonare pentru activitatea minieră. În cadrul întâlnirii au existat discuţii punctuale cu privire la evoluţia Complexului Energetic Oltenia, în condiţiile în care, în şedinţa de marţi, 12 aprilie, membrii Grupul de lucru Lignit din cadrul Comitetului, din care face parte şi conducerea CEO, au prezentat un raport sumar, incomplet, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat de presă.

Ministerul Energiei acuză conducerea CEO că nu a furnizat informaţii complete cu privire la elementele de fundamentare a planului de acţiune în sectorul lignitului SI îi atrage atenţia lui Laurenţiu Ciobotarica, director general interimar, că are o responsabilitate directă în ceea ce priveşte buna administrare a societăţii.

Protest al minerilor în faţa Guvernului.
Protest al minerilor în faţa Guvernului. (Eugen Horoiu/Epoch Times România)

Protest al minerilor în faţa Guvernului.
Protest al minerilor în faţa Guvernului. (Epoch Times România)

Protest al minerilor în faţa Guvernului.
Protest al minerilor în faţa Guvernului. (Epoch Times România)

Reamintim că CEO a fost condusă, până de curând, de Laurenţiu Ciurel, actualmente protagonist de dosar penal alături de Dan Şova şi Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne