Misterele corpului uman. Invenţii celebre care îşi au originea în lumea viselor

Niels Bohr
Niels Bohr (Niels Bohr, dreapta (AB Lagrelius & Westphal) Fundal (Alexander Bedrin/iStock)

Visele rămân, fără îndoială, un mister încă neelucidat de lumea ştiinţifică. Vă prezentăm trei descoperiri ştiinţifice celebre care îşi au originea în lumea fascinantă a viselor.

Niels Bohr - Modelul atomic

Fizicianul olandez Niels Bohr era preocupat de configuraţia atomică, dar, deşi avea mai multe idei, niciuna nu părea să se potrivească. Într-o seară, cercetătorul a mers la culcare şi a visat nucleul atomic cu electronii care se învârteau în jurul lui precum se învârt planetele în jurul soarelui.

Stimulat de vis, Niels Bohr s-a grăbit a doua zi la laborator şi a observat că viziunea sa despre structura atomică era validă. Visul său, materializat în una dintre cele mai mari descoperiri din vremea sa, i-a adus olandezului Premiul Nobel pentru Fizică în 1922.

Otto Loewi - naşterea neuroştiinţei

Farmacologul german Dr. Otto Loewi, considerat "părintele neuroştiinţei", avea o teorie potrivit căreia transmiterea influxului nervos este un proces chimic, nu electric, dar nu ştia cum să o dovedească.

Loewi a visat un experiment prin care putea să-şi dovedească teoria odată pentru totdeauna. S-a trezit, a mâzgălit experimentul pe o foaie de hârtie şi s-a dus înapoi la culcare. În dimineaţa următoare, a observat cu groază că scrisul era indescifrabil. Acea zi, povesteşte el, a fost cea mai lunga zi din viaţa lui, încercând în zadar să-şi amintească visul.

Noaptea următoare, a avut însă acelaşi vis şi, la trezire, a mers direct la laboratorul lui pentru a dovedi teoria care i-a adus Premiul Nobel pentru Medicină în 1936.

Srinivasa Ramanujan - seria infinită a numărului Pi

Provenit dintr-o familie săracă din India, Srinivasa Ramanujan, a devenit unul dintre cei mai mari matematicieni din lume aducând contribuţii substanţiale în domeniul teoriei analitice a numerelor, a funcţiilor eliptice şi continue şi seriilor infinite. El a demonstrat peste 3.000 de teoreme matematice în timpul vieţii sale.

Srinivasa Ramanujan a explicat că de multe ori reuşitele sale sunt strâns legate de lumea viselor. De-a lungul vieţii, Ramanujan susţine că a visat în mod repetat o zeiţă care i-a arătat formule matematice pe care le testa şi le verifica la trezire. Un astfel de exemplu este seria infinită a numărului Pi.

Descriind una din numeroasele sale vise legate de matemică, Ramanujan a povestit:

"În timp ce dormeam am avut o experienţă neobişnuită. Am văzut un ecran roşu (…) şi, deodată, o mână a început să scrie pe ecran. Am devenit foarte atent. Acea mână a scris o serie de rezultate în integrale eliptice. Mi-au intrat în minte. De îndată ce m-am trezit m-am apucat să scriu... "

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.