Mitologie românească: Forţa magică a Fierului

Muzeul Satului Maramureşan, 14 iulie 2013
Muzeul Satului Maramureşan, 14 iulie 2013 (Epoch Times România)

În mitofolclorul românesc, fierul are o importanţă deosebită. Cu o bardă, după credinţele populare, poţi ameninţa norii şi-i poţi alunga în altă parte; cu un cuţit înfipt în pământ poţi abate grindina; cu o bucăţică de fier, azvârlită în calea vântului, poţi potoli vântul, ba chiar şi vijeliile, doar scuipând spre ele şi rostind: Fier!

Într-un descântec din Bucovina ni se dezvăluie un halucinant tărâm al fierului:

La stânca de fier,

O pasăre de fier

O scos pui de fier,

Cu aripi de fier,

Cu clobanţ de fier,

Cu toate de fier.

Puii o prins a ţipa

Şi a se văicăra

Că n-au ce mânca

Şi cu ce se adăpa.

În descântecul respectiv, Maica Preacurată o sfătuieşte pe pasărea de fier să-şi ia puii de fier şi să se grăbească spre N., care este bolnav; puii se vor hrăni cu bolile lui N. şi acesta se va vindeca!

În multe descântece se întrebuinţează cu precădere cuţitul de fier. Se învârte în jurul locului unde este boala, se atinge cu el, în cruciş; se înfige în pâine caldă. Se folosesc şi două cuţite încrucişate. Sunt mai multe feluri de cuţite: de găsit, de furat, spurcat, alămat etc.

Cuţitul cununat are o deosebită importanţă, acesta fiind cuţitul care a stat în brâul mirelui sau în sânul miresei, când s-au cununat. Se întrebuinţează şi cuţit cununat de şapte ori şi cuţit cununat de nouă ori. După ce s-a descântat, cuţitul se împlântă după uşă ori altundeva.

În unele sate, după ce se descântă de junghi, cuţitul se înfige în pământ, unde unele descântătoare îl ţin cam jumătate de ceas, iar altele îl ţin trei zile; dacă, atunci când se scoate, cuţitul este ruginit, e semn că bolnavul nu mai are leac.

Se spune că, dacă vezi zburând pe prăjină un flăcău vrăjit de ursită, împlânţi un cuţit în pământ, rosteşti vorbe magice şi flăcăul se lasă pe pământ şi cere apă. Atunci poţi vorbi cu el, iar dacă vrei să-i dai drumul – de milă, zic unii, căci prea se zbate – scoţi cuţitul din pământ şi flăcăul se ridică iarăşi, urmându-şi calea către aceea care-l cheamă prin farmece.

Cuţitul este bun şi pentru alungarea puricilor, după cum se vede şi în acest descântec din Muntenia:

Am înfipt cuţitu-n pământ;

Fugiţi, puricilor, după vânt!

Cum se strâng peştii în leasă,

Aşa să fugă puricii din casă!

Fugiţi, vă răspândiţi!

Când o femeie nu poate să nască şi se zbate în dureri, bărbatul ei ocoleşte casa cu toporul în mână, ameninţând, sau înfige două topoare, în cruciş, în vreun stâlp al cerdacului ori într-o grindă sau în prag. Tot aşa se procedează când un om nu poate să moară şi se luptă. În amândouă situaţiile se crede că duhurile rele se împotrivesc, şi naşterii şi morţii; aşadar, oamenii încearcă să le alunge cu uneltele de fier.

Îndată ce se naşte copilul, moaşele descântă de deochi şi leagă firul roşu al deochiului, apoi îl bat cu o bucată de fier – un cui ascuţit sau un ac – deasupra uşii. În Bucovina, bat un cui, în Moldova înfig un ac, în Ardeal un topor în prag; şi tot în prag împlântă un cuţit moaşele aromânce şi istroromânce, spunând că anume fac aşa, ca să nu se apropie duhurile rele şi să ia copilul.

Când moare un om, se împlântă un cuţit sau un topor în grindă, şi rămâne aşa până ce se întorc oamenii de la îngropăciune.

Într-un descântec din Bucovina, bolnavul scapă de boală cu ajutorul Arhanghelului Mihail, care, împreună cu o ceată – alcătuită dintr-un cal negru „pantanog”, nouă urşi şi nouă ogari – se luptă cu Ceasul Rău:

Nicăiri nu l-o aflat,

Decât numai în trupul lui N.

Aflatu-l-o,

Săpatu-l-o,

Tăiatu-l-o,

În cuptoriu de fier aruncatu-l-o,

Cu cociorvă de fier înturnatu-l-o,

Cu pilug de fier pisatu-l-o,

Din piuă de fier scosu-l-o,

În sită de fier aruncatu-l-o,

Cu dânsa cernutu-l-o,

Cu dânsa vânturatu-l-o.

Să nu se aleagă nemică

Din ceasul cel rău,

Cum nu se alege nemică

Din pulberea de pe drum!

N. să rămâie curată!

În celebrul poem „Decebal către popor” de George Coşbuc, fierul simbolizează vitejia armatei dace:

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!

E rău destul că ne-am născut:

Dar cui i-e frică de război

E liber de-a pleca napoi,

Iar cine-i vânzător vândut

Să iasă dintre noi! //

Eu nu mai am nimic de spus!

Voi braţele jurând le-aţi pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,

Că zeii sunt departe, sus,

Duşmanii lângă noi!