Natalia Gherman a solicitat omologului elen sprijin pentru ratificarea Acordului de Asociere RM – UE

Natalia Gherman, Ministrul Afacerilor Externe din Republica Moldova
Natalia Gherman, Ministrul Afacerilor Externe din Republica Moldova (Epoch Times România)

Vicepremierul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a efectuat, în perioada 14-15 octombrie, o vizită de lucru în Republica Elenă, la invitaţia viceprim-ministrului, ministru al Afacerilor Externe, Evangelos Venizelos. De asemenea, oficialul moldovean a avut o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului elen, Evangelos Meimarakis, transmite Moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

Vizita a avut o conotaţie simbolică pentru Republica Moldova din perspectiva integrării europene, având în vedere că cele două mari realizări din prima jumătate a anului curent, liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova în spaţiul european şi semnarea Acordului de Asociere cu UE, au avut loc în timpul preşedinţiei elene la Consiliul UE.

În context, părţile au efectuat un schimb de opinii privind susţinerea de care pot beneficia instituţiile din Republica Moldova din partea instituţiilor de profil din Republica Elenă, în vederea apropierii ţării noastre de UE, în baza Memorandumului de cooperare în domeniul integrării europene, semnat între ministerele de Externe ale Greciei şi R. Moldova, la 8 aprilie 2014, la Chişinău.

De asemenea, cei doi miniştri au subliniat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, ritmul intens al dialogului politic, necesitatea şi potenţialul intensificării cooperării economice dintre cele două ţări. Oficialii au discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova, cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, Balcanii de Vest, politica de extindere a UE, securitatea energetică, politica şi securitatea regională. Cooperarea R. Moldova şi Greciei în cadrul OCEMN a constituit un alt subiect prioritar în timpul întrevederii, R.Moldova urmând să preia preşedinţia rotativă a organizaţiei de la Republica Elenă, pentru primul semestru al anului 2015.

Totodată, ministrul Natalia Gherman a solicitat omologului elen sprijin pentru accelerarea ratificării de către Parlamentul Greciei a Acordului de Asociere RM – UE, partea greacă oferind asigurări că documentul va fi ratificat până la sfârşitul lunii noiembrie curent.

La final, miniştrii au semnat Programul executiv de cooperare în domeniul culturii, educaţiei şi ştiinţei între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Elene pentru anii 2014-2016, care va stimula colaborarea în domeniile de referinţă.

În marja vizitei la Atena, şefa diplomaţiei de la Chişinău a avut o întâlnire cu membrii comunităţii moldovenilor din Grecia, în timpul căreia s-a discutat despre politica internă din Republica Moldova, priorităţile politicii externe, cooperarea culturală şi necesitatea încurajării schimbului de studenţi între cele două ţări.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe