Noi conflicte violente între poliţie şi manifestanţi în Venezuela

Poliţia venezueleană a folosit gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor în Caracas şi alte oraşe din ţară la o zi după ce Henrique Capriles a primit o interdicţie de 15 ani pentru depunerea candidaturii la o funcţie publică. Mass media controlată de stat a rămas tăcută.
Proteste violente în Venezuela, 8 aprilie 2017.
Proteste violente în Venezuela, 8 aprilie 2017. (Getty Images)

Protestele de sâmbătă au reprezentat cea mai mare mobilizare în cele 10 zile de proteste declanşate de decizia Curţii Supreme de a prelua puterea legislativă din mâinile Adunării Naţionale, care este controlată de opoziţie.

Deşi Curtea a anulat ulterior decizia, lui Henrique Capriles i s-a interzis vineri să candideze pentru o funcţie publică în următorii 15 ani. Capriles a pierdut la limită alegerile prezidenţiale din 2013, care au fost câştigate de socialistul Nicolas Maduro. Capriles a fost acuzat de presupuse “fărădelegi administrative” comise în perioada în care a deţinut funcţia de guvernator al statului nordic Miranda.

Adresându-se la un miting desfăşurat sâmbătă, Capriles a declarat: “Nimeni nu poate descalifica poporul venezuelean”.

Human Rights Watch a publicat o declaraţie în care a susţinut că descalificarea lui Capriles indică faptul că Venezuela “suferă de pe urma unei dictaturi depline” şi a făcut apel ca Organizaţia regională a Statelor Americane (OSA) să ia măsuri.

Un grup de tineri a încercat ulterior, fără a reuşi, să declanşeze un incendiu la clădirea Curţii Supreme. În timp ce conducerea opoziţiei a condamnat violenţele, aceasta l-a învinuit pe preşedintele Maduro pentru alimentarea tulburărilor.

Opoziţia a făcut apel la noi proteste: unul în ziua de luni şi altul după sărbătoarea de Paşti, pe 19 aprilie.

Televiziunea de stat nu a publicat rapoarte despre demonstraţii, iar poliţia a cerut, pe reţelele sociale, informaţii despre “provocatorii neidentificaţi ai violenţelor”.

Organizatorii manifestaţiilor au declarat că peste 40 de persoane au fost arestate în protestele din Caracas, în oraşul vestic Zulia şi în statele centrale Aragua şi Carabodo. De asemenea, ei au declarat că unii civili, susţinuţi de guvern, au tras asupra manifestanţilor din oraşul Tachira.

În San Cristobal, în vestul ţării, bărbaţi mascaţi înarmaţi ar fi declanşat explozii, forţându-i pe manifestanţi să fugă.

Opoziţia îl acuză pe Maduro de criza economică din ţară, declanşată după prăbuşirea preţurilor la petrol şi accentuată de un management defctuos. Există o penurie acută de alimente, medicamente şi produse de bază.