China continuă recoltarea forţată de organe. DAFOH atenţionează comunitatea de transplant

În urma admiterii, de către o autoritate medicală de top din China, că recoltarea ilegală de organe umane este probabil să aibă în continuare loc în China, organizaţia Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe (DAFOH) invită organizaţiile de sănătate de la nivel mondial şi comunitatea internaţională să acţioneze.
Instrumente pentru transplant
Instrumente pentru transplant (AFP/Getty Images)

Oficialii chinezi participanţi la conferinţa organizată săptămâna trecută de către Academia Pontificală de Ştiinţe (PAS), a Vaticanului, privind traficul de organe şi turismul pentru transplant, au surprins participanţii cu ceea ce, pentru mulţi, a fost o apărare şubredă a reformelor privind transplantul de organe şi o recunoaştere neaşteptată că recoltarea forţată de organe continuă fără încetare în China, în ciuda afirmaţiilor oficiale.

Cu toate acestea, doar puţini participanţi la conferinţă au chestionat în mod deschis încălcarea etică admisă de oficialul chinez, iar cea mai mare parte a celor prezenţi nici măcar nu a confruntat reprezentanţii chinezi.

Oficialii chinezi nu au oferit nicio dovadă care să nege afirmaţiile că deţinuţii - în special practicanţi Falun Gong, dar şi uigurii, tibetanii şi creştini aparţinând numeroaselor biserici interzise - numiţi generic prizonieri de conştiinţă, sunt supuşi recoltării forţate de organe.

Precizând doar că obţinerea cu forţa a organelor prizonierilor "nu este permisă", începând din ianuarie 2015, autorităţile medicale din China nu şi-au sprijinit declaraţiile conform cărora practicile non-etice au fost oprite prin furnizarea vreunei măsuri legislative sau directive ale Partidului Comunist care ar interzice abuzurile.

Prevederile legislative din 1984, care permit recoltarea de organe de la prizonierii executaţi, sunt încă în vigoare. Guvernul chinez pare să dorească să aibă atât creditul comunităţii internaţionale pentru promisiunile, lipsite de conţinut, de a pune capăt practicii lipsite de etică a recoltării de organe de la prizonieri - păstrând, în acelaşi timp, canalele legale pentru furnizarea, neîntreruptă, de organe recoltate ilegal.

În timpul unui interviu dat la Vatican, Huang Jiefu a declarat reporterilor că în China există o "toleranţă zero" pentru recoltarea forţată de organe. Pe de altă parte el a completat: "China este o ţară mare, cu o populaţie de 1,3 miliarde, aşa că sunt sigur, cu siguranţă, că există o oarecare încălcare a legii".

DAFOH subliniază faptul că deţinuţii se află sub paza autorităţilor iar armata supraveghează continuu spitalele de transplant, astfel încât recoltarea organelor de la prizonieri, spre deosebire de cazurile de pe piaţa neagră, au loc cu susţinerea nemijlocită a statului. Prizonierii de conştiinţă Falun Gong au mărturisit că, în ciuda faptului că au fost torturaţi şi neglijaţi medical, au fost supuşi forţat unor examene medicale amănunţite şi analize de sânge, în timp ce se aflau în detenţie, şi că gardienii închisorii îi ameninţă constant că ajung victime ale recoltării de organe.

Având în vedere amploarea acestor crime şi exploatarea sistematică de-a lungul deceniilor, răspunderea nu trebuie să fie aruncată pe câţiva ţapi ispăşitori. Responsabilitatea pentru aceste crime împotriva umanităţii revine guvernului chinez.

Declaraţia oficială a PAS include recomandarea ca "utilizarea de organe de la prizonieri şi a plăţilor făcute donatorilor sau rudelor donatorilor decedaţi, ... să fie condamnate în întreaga lume şi legal urmărită penal la nivel naţional şi internaţional.

Ca răspuns, DAFOH subliniază faptul că sistemul public actual de donare de organe din China se bazează, în mare măsură, pe ispitirea cu bani a familiilor ale căror rude tocmai au decedat. Familiile sărace care se confruntă cu cheltuieli de spitalizare sunt extrem de vulnerabile la acceptarea renumeraţiei pentru organele rudelor decedate. Acesta este încă un eşec etic în curs de desfăşurare a sistemului de transplant din China.

Dr. Torsten Trey, director executiv al DAFOH, a declarat: "Având în vedere gravitatea presupuselor crime şi faptul că studiile recente sugerează că între 100.000 şi 1 milion de prizonieri de conştiinţă au fost omorâţi pentru organele lor în ultimii 17 de ani, cererile pentru transparenţă şi inspecţiile la faţa locului sunt mai mult decât justificate. Sarcina cade asupra autorităţilor chineze pentru a dovedi contrariul".

DAFOH îndeamnă comunităţile internaţionale să acţioneze urgent şi să respingă această ultimă încercare de a muşamaliza practica de decenii a recoltării forţate de organe şi solicită următoarele măsuri:

  • Să i se ceară Chinei să fie de acord cu o fază iniţială, temporară, de control independent care să permită verificarea reformelor anunţate. Acest lucru trebuie să includă inspecţii inopinate ale centrelor de transplant şi spitalelor militare, interviuri cu rudele donatorilor, efectuate de experţi juridici şi investigatori de transplant independenţi aflaţi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;
  • Să i se ceară Chinei să ofere răspunsuri clare, transparente, verificabile, cu privire la specificul legii care ar fi stopat recoltarea de organe forţată la 1 ianuarie 2015 şi modul în care aceasta este pusă în aplicare şi monitorizată. Guvernul ar trebui să furnizeze, de asemenea, dovezi de eliminare a dispoziţiilor din 1984 care permit recoltarea de organe de la prizonierii executaţi;
  • Să i se ceară Chinei să organizeze un registru deschis al donatorilor de organe şi al datelor de transplant anuale, inclusiv informaţii privind numărul anual de transplanturi efectuat de către fiecare centru de transplant - conform unor practici de transparenţă asemănătoare celor din SUA, Marea Britanie, Australia şi Europa.

Măsurile luate în vederea integrării unei naţiuni atât de avansate din punct de vedere medical precum China în comunitatea medicală internaţională este lăudabilă. Cu toate acestea, ştergerea cu buretele a responsabilităţii crimelor împotriva umanităţii din trecut şi în curs de desfăşurare ale Chinei, care să permită acesteia să se alăture comunităţii de transplant fără un angajament de audit şi transparenţă este inacceptabilă.

Dorinţa de integrare nu trebuie să ignore sutele de mii de victime şi familiile lor, care şi-au pierdut viaţa şi speranţa în numele unui sistem brutal de transplant. Întreaga comunitate internaţională trebuie să ia în considerare victimele, să înţeleagă abuzurile de transplant din trecut, şi să facă eforturi serioase pentru a integra sistemul de transplant din China cu dreptul internaţional şi etică existente.

Protejarea drepturilor şi intereselor persoanelor vulnerabile este o cerinţă morală, fundamentală pentru integrarea oricărei naţiuni în domeniul transplanturilor internaţionale şi în cadrul comunităţii ştiinţifice, iar această cerinţă nu trebuie ocolită.