Olaru: Dacă-i impuneam lui Boldea interdicţia de a părăsi ţara, avizul Parlamentului rămânea fără obiect

Epoch Times România
22.03.2012

Procurorul-şef al DIICOT, Codruţ Olaru, a declarat joi că dacă procurorul de caz i-ar fi impus deputatului Mihail Boldea interdicţia de a părăsi ţara sau localitatea de domiciliu, atunci cererea de reţinere şi arestare adresată Parlamentului ar fi rămas fără obiect.

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful DIICOT a spus că anchetatorii nu pot dispune două măsuri preventive în acelaşi timp iar dacă optau pentru măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea chiar pentru liderul reţelei, atunci s-ar fi creat un tratament incorect faţă de ceilalţi inculpaţi.

Codruţ Olaru consideră că există un vid legislativ, susţinând că ar fi necesar ca legiuitorul să impună unele excepţii, în sensul că, atunci când procurorii solicită aviz de la Parlament pentru o măsură preventivă, acea persoană să primească interdicţie de a părăsi ţara până la momentul soluţionării cererii de către Camera Deputaţilor sau Senat.

"Cred că, în acest moment, cadrul legal, şi mă refer la procedura specială privind demnitarii, generează un vid legislativ, care lasă neacoperită situaţia măsurilor preventive solicitate de către procuror, între momentul solicitării făcute de procuror către Camera Deputaţilor şi Senat şi momentul luării unei asemenea decizii de către Parlament. Acest lucru creează disfuncţionalităţi majore în activitatea noastră. (...) Acesta este cadrul legal pe care îl avem la dispoziţie. Din punctul nostru de vedere, acest vid legislativ trebuie urgent modificat. Procurorul efectuează investigaţia în raport cu actele legislative în vigoare. El nu poate improviza, nu poate crea tot felul de artificii juridice, pentru a interzice unui inculpat să părăsească teritoriul României", a declarat Codruţ Olaru.

El a adăugat că, indiferent dacă Mihail Boldea se mai întoarce în ţară sau nu, ancheta va continua iar procurorii au luat măsuri de indisponibilizare a imobilelor, conturilor bancare şi sumelor de bani deţinute de Mihail Boldea sau înstrăinate membrilor familiei sale iar la acest caz lucrează trei procurori de la structura DIICOT Galaţi.

Din primele informaţii, cu o lună înainte de a fi chemat la audieri, deputatul a trecut un imobil pe numele tatălui său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor