Opoziţia siriană îşi uneşte forţele la Madrid

Timp de două zile, 20 şi 21 mai, 80 de reprezentanţi ai diferitelor grupuri ale opoziţiei siriene îşi dau întâlnire în capitala Spaniei într-o reuniune cu uşile închise pentru a analiza situaţia în care a ajuns Siria şi a studia iniţiativele internaţionale preconizate în ultimele săptămâni. Reprezentanţii opoziţiei siriene au acum oportunitatea de a-şi apropia poziţiile, iar Madridul va juca rolul de gazdă, informează luni ziarul La Razon.

Ministrul spaniol de externe, José Manuel Garcia-Margallo, se întâlneşte marţi cu liderul opoziţiei siriene, Ahmed Moaz al-Khatib, fostul preşedinte al Coaliţiei Naţionale Siriene (SNC) - considerată de 13 ţări singura reprezentantă a poporului sirian, între care şi Spania, Marea Britanie şi Franţa - pentru a schimba puncte de vedere. Pe agendă se află şi viitorul summit de la Geneva pentru care nu există o dată exactă, dar ai cărui promotori, SUA şi Rusia, intenţionează să-l convoace în următoarele săptămâni. Haosul şi diviziunile interne între diferitele grupuri ale opoziţiei faţă de regimul lui Bashar al Assad continuă să afecteze planurile lor de a-l înlătura pe preşedintele sirian. Lipsa unei strategii comune prelungeşte agonia rebelilor, preocupaţi mai degrabă de luptele lor pentru putere, decât să ajungă la o înţelegere pentru a pune capăt războiului civil care durează deja de doi ani şi care a provocat peste 80.000 de morţi şi 1,5 milioane de refugiaţi.

De la întâlnirea de la Madrid, înlesnită de García-Margallo, rezultat al unei invitaţii făcute în urmă cu ceva timp lui Ahmed Moaz al-Khatib , sunt excluse facţiunile cele mai radicale, între care se numără şi Frontul al Nusra, care i-a jurat loialitate organizaţiei Al-Qaeda şi a fost clasificată drept teroristă de SUA. Este clar că islamizarea este un factor periculos care ar putea împiedica dezvoltarea democratică a Siriei şi care complică ajungerea la o poziţie clară a diferitelor ţări.

Pe măsură ce se prelungeşte conflictul în Siria, este tot mai dificil să se recunoască diferitele grupuri ale opoziţiei, alături de obiectivele lor şi de tipul de sprijin de care se bucură. Comunitatea internaţională este confuză şi nu mai ştie cum să-i sprijine pe rebeli. Având deasupra capului sabia pe care o reprezintă armele chimice, Occidentul se confruntă cu dilema de a-i sancţiona pe insurgenţii care luptă împotriva lui Assad, pe măsură ce cresc suspiciunile privind utilizarea gazului sarin în operaţiuni ale rebelilor. Cealaltă faţă a monedei, la fel de îngrijorătoare, ar fi să se dovedească şi că regimul foloseşte aceste arme ilegale împotriva populaţiei siriene. În ambele cazuri încă nu au fost găsite probe solide, însă pentru Departamentul de Stat al SUA este mai mult decât probabil ca Damascul să fi atacat populaţia cu arme chimice.

Dacă se confirmă acest lucru, atitudinea SUA faţă de Siria s-ar putea schimba drastic. Şi deşi opţiunea militară este ultima dintre soluţii, scenariul este atât de grav încât singura posibilitate ar fi intervenţia, având în vedere riscul pe care îl presupune pentru întreaga regiune, mai ales pentru Israel. Schimbarea de direcţie a fost vizibilă în ultimele săptămâni, după bombardamentele israeliene împotriva instalaţiilor militare siriene pentru a împiedica trimiterea de arme miliţiei libaneze Hezbollah, aliată a Damascului şi a Iranului. Atacurile israeliene au determinat Turcia şi Iordania să-şi mobilizeze trupe la frontieră. În faţa acestei situaţii confuze şi cu deznodământ incert, întâlnirea de la Madrid şi cea de joi de la Istanbul suscită un dram de speranţă.