Pandemia, ultimul bilanţ. Număr record de infectări înregistrate în ultimele 24 de ore. La ATI, 485 de persoane

Criza coronavirus loveste Romania
Criza coronavirus loveste Romania (Epoch Times România)

Autorităţile anunţă un număr record de cazuri de infectare înregistrate în 24 de ore. Este vorba de 1415 noi infectări la circa 22.800 de teste prelucrate.

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 43 de decese (25 bărbaţi şi 18 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş – Severin, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi.

Până astăzi, 2807 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

Revenind la numărul de cazuri, până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

31.048 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.026 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.381 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor per total şi a celor noi poate fi regăsită în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Judeţ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Albă

839

12

2.

Arad

1353

41

3.

Argeş

4232

77

4.

Bacău

1898

38

5.

Bihor

1439

55

6.

Bistriţa-Năsăud

983

5

7.

Botoşani

1213

2

8.

Braşov

3752

42

9.

Brăila

1149

21

10.

Buzău

1639

19

11.

Caraş-Severin

448

13

12.

Călăraşi

372

12

13.

Cluj

1521

42

14.

Constanţa

1218

16

15.

Covasna

555

19

16.

Dâmboviţa

2444

29

17.

Dolj

1028

43

18.

Galaţi

2662

54

19.

Giurgiu

489

8

20.

Gorj

1184

24

21.

Harghita

617

7

22.

Hunedoara

1249

71

23.

Ialomiţa

838

9

24.

Iaşi

1852

49

25.

Ilfov

1554

9

26.

Maramureş

687

39

27.

Mehedinţi

928

22

28.

Mureş

1111

17

29.

Neamţ

1604

38

30.

Olt

951

14

31.

Prahova

2808

65

32.

Satu Mare

137

3

33.

Sălaj

238

4

34.

Sibiu

1123

25

35.

Suceava

4805

36

36.

Teleorman

433

9

37.

Timiş

1720

45

38.

Tulcea

333

1

39.

Vaslui

1122

123

40.

Vâlcea

694

21

41.

Vrancea

2120

62

42.

Mun. Bucureşti

7779

174

43.

56

TOTAL

65177

1415

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 763 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuţia pe judeţe a acestor cazuri o regăsiţi în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

JUDEŢ

PROBE POZITIVE LA RETESTARE

1

ALBA

7

2

ARAD

10

3

ARGEŞ

60

4

BACĂU

28

5

BIHOR

27

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

0

7

BOTOŞANI

9

8

BRĂILA

11

9

BRAŞOV

48

10

BUZĂU

31

11

CĂLĂRAŞI

8

12

CARAŞ-SEVERIN

0

13

CLUJ

24

14

CONSTANŢA

20

15

COVASNA

9

16

DÂMBOVIŢA

13

17

DOLJ

10

18

GALAŢI

24

19

GIURGIU

0

20

GORJ

21

21

HARGHITA

19

22

HUNEDOARA

12

23

IALOMIŢA

2

24

IAŞI

24

25

MARAMUREŞ

5

26

MEHEDINŢI

10

27

MUREŞ

2

28

NEAMŢ

24

29

OLT

13

30

PRAHOVA

20

31

SĂLAJ

0

32

SATU MARE

2

33

SIBIU

21

34

SUCEAVA

26

35

TELEORMAN

5

36

TIMIŞ

18

37

TULCEA

1

38

VÂLCEA

12

39

VASLUI

12

40

VRANCEA

29

41

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

122

42

ILFOV

24

TOTAL

763

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.427.626 de teste. Dintre acestea 22.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.098 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.509 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 174 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 12 august.

Pe teritoriul României, 15.494 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.970 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 39.900 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 214 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1397 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 262.900 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.629 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franţa, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 123 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia şi unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 189 au fost declaraţi vindecaţi: 159 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură