Parlamentul European cere Turciei să recunoască genocidul armean

Refugiaţi armeni în Alep, 1919.
Refugiaţi armeni în Alep, 1919. (Captură Foto)

Parlamentul European cere Turciei să recunoască genocidul armean şi să paveze drumul pentru o “reconciliere adevărată” între cele două naţiuni. Înaintea votului asupra rezoluţiei, preşedintele turc a declarat că Ankara nu va ţine cont de deciziile Bruxelles-ului.

În rezoluţia adoptată miercuri, parlamentarii europeni au cerut Armeniei şi Turciei să “folosească comemorarea a 100 de ani de la genocidul armean” pentru a normaliza relaţiile diplomatice, să deschidă graniţa şi să paveze drumul pentru integrarea economică, conform agenţiei de ştiri RT.

Parlamentul European a încurajat Ankara să-şi deschidă arhivele, să-şi recunoască trecutul şi să accepte genocidul comis de Imperiul Otoman. Făcând acest lucru, Turcia va pava drumul reconcilierii adevărate între turci şi armeni.

De asemenea, Parlamentul European a declarat că declaraţiile făcute de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi premierul Ahmet Davutoglu – prin intermediul cărora cei doi au oferit condoleanţe şi au recunoscut atrocităţile comise de otomani – reprezintă un pas în direcţia potrivită.

Înaintea votării rezoluţiei, Erdogan a declarat că Turcia nu va ţine cont de decizia pe care o va lua Bruxelles-ul.

“Nu pot să spun ce va decide Parlamentul European dar, indiferent de decizia pe care o va lua, noi nu vom ţine cont de ea”, a declarat Erdogan in Ankara. “Este imposibil ca Turcia să accepte această acuzaţie ... pata genocidului asupra naţiunii noastre nu poate fi acceptată sub nicio formă.”

Totuşi, Turcia şi-a declarat profunda nemulţumire după ce Papa Francis a declarat, în timpul unei ceremonii armene desfăşurate la Basilica Sf. Petru din Roma cu ocazia marcării a 100 de ani de la omorurile în masă comise împotriva armenilor, că aceste crime reprezintă primul genocid al secolului 20.

Partea armeană estimează că 1,5 milioane de armeni au fost ucişi între 1915 şi 1917. Turcia musulmană nu neagă faptul că mulţi creştini armeni au murit în luptele cu soldaţii otomani, dar susţine că a fost vorba de un război civil, şi nu un genocid, în care şi-au pierdut viaţa între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe