Ponta: Preţul carburanţilor, controlat "într-o anumită măsură"

Premierul Victor Ponta. (www.gov.ro)
Cristina Boiangiu
19.06.2012

Guvernul va fi ajutat, în perioada următoare, să depăşească perioada de criză cu ajutorul companiei OMV, cu care membrii Executivului vor începe o serie de negocieri, a anunţat premierul Victor Ponta. Negocierile vor viza un pachet de măsuri prin care ambele părţi să câştige, Guvernul fiind conştient de importanţa investiţiilor, a precizat Ponta, care a efectuat ieri o vizită oficială în Austria, în care s-a întâlnit şi cu preşedintele OMV, proprietarul Petrom.

După revenirea în ţară, Ponta a declarat că nu poate oferi multe informaţii legate de discuţiile purtate în Austria, precizând doar că subiectul principal a fost legat de capacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a asigura în relaţia cu OMV atât predictibilitate, cât şi "un control într-o anumită măsură" asupra preţului carburanţilor. În acelaşi timp, tema discuţiei a fost legată şi de proiectele de investiţii în România aprobate de conducerea OMV pentru următorii zece ani, precum şi de litigiile rezultate din clauzele contractuale de privatizare a Petrom.

"Comitetul interministerial constituit de Guvern şi reprezentanţii OMV vor negocia în perioada imediat următoare fiecare punct. Eu am un sentiment pozitiv faţă de modul în care OMV nu doar că va investi în continuare, ci va participa alături de Guvern la efortul de a trece o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi social. Impresia mea este că va fi o situaţie de win-win", a spus Ponta, precizând că autorităţile române nu vor ignora în negocieri faptul că OMV contribuie prin impozitele plătite şi reinvestirea profitului la crearea locurilor de muncă.

Şeful Guvernului a declarat recent că intenţionează să aibă o discuţie cu producătorii de produse petroliere privind suprataxarea veniturilor excepţionale, spunând că nu îi plac deciziile impuse cu forţa, dar că este o perioadă specială în care toţi trebuie să participe la "efortul ţării".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor