"Poziţia copilului", un film reprezentativ pentru cinematograful românesc de bună calitate, scrie Financial Times
Bogdan Dumitrache (st), Luminiţa Gheorghiu şi Călin Peter Netzer (dr) la decernarea premiului "Ursul de Aur" de la Berlin pentru pelicula "Poziţia copilului" (Sean Gallup / Getty Images)
Care este definiţia cinematografului românesc de bună calitate? Răspuns (scurt): pelicula "Poziţia copilului" de Călin Peter Netzer. Răspuns mai lung: disecarea oamenilor, societăţii şi relaţiilor; drama ca docu-patologie, scrie Nigel Andrew într-o cronică apărută în Financial Times.
Luminiţa Gheorghiu joacă rolul Corneliei, o mamă în jur de 60 de ani, din clasa de mijloc bogată, carte se agaţă încă de o frumuseţe patriciană, cu ochii sclipind trist, asemenea unor diamante neobosite, care îşi adoră fiul, pe Barbu (Bogdan Dumitrache), un bărbat matur, fugit din "cuibul" matern. Atunci când Barbu ucide un copil într-un accident de maşină, este din nou timpul ca puternicul instinct de mamă al Corneliei să intre în scenă. Ea va interveni pentru a-l salva pe Barbu şi va fi de neoprit. Va ajuta cu bani, cu sfaturi, prin intervenţii insistente.
Mamele şi-au iubit copiii până la distrugere de la Oedip şi Jocasta. Netzer dă însă poveştii sale un pozitivism ironic: în filmul său, Cornelia face toate mişcările corecte. Ea vorbeşte cu şoferul maşinii cu care fiul său a intrat în coliziune (un alt moment de neuitat oferit de Vlad Ivanov, personajul terifiant, cu sânge rece care efectuează avortul în "4 luni..."), oferă bani pentru a cumpăra tăcerea, angajează avocaţi şi-l împinge pe Barbu spre familia îndoliată pentru a-i îmbuna cu scuzele sale umile.
Barbu nu detestă acţiunile mamei sale, ci scopurile ei ascunse. Mama sa atotputernică se aruncă încă o dată asupra lui asemenea unui monstru. Minunat jucat şi filmat ca un coşmar în timpul zilei (de cameramanul din "Moartea Domnului Lăzărescu", Andrei Butică), filmul se îndreaptă spre un punct culminant puternic. O casă în doliu. Două vizitatoare, la rândul lor sfâşiate de suferinţă, încercând să ajungă la durerea celorlalţi. Faptul că filmul a câştigat anul acesta Ursul de Aur la Berlin nu a surprins pe nimeni, cu excepţia celor care au crezut că ar fi trebuit să împartă premiul cu "Gloria".
