Premierul chinez a părăsit ţara cu onoruri: Ponta l-a condus până la scara avionului

Întîlnirea dintre Victor Ponta Prim-Ministrul României şi premierul Chinei Li Kequiang, precum şi semnarea unor documente de cooperare dintre România şi China
Întîlnirea dintre Victor Ponta Prim-Ministrul României şi premierul Chinei Li Kequiang, precum şi semnarea unor documente de cooperare dintre România şi China (Epoch Times România)

Premierul chinez, Li Keqiang, a părăsit România cu onoruri. A fost condus, cu gardă de onoare, până la scara avionului de către premierul român Victor Ponta.

Bucureştiul a fost de luni gazda Summitului de Cooperare China-Europa Centrală şi de Est, un eveniment de proporţii la care au participat 16 şefi de guvern şi care a stârnit îngrijorarea Uniunii Europene. A fost prima vizită prima vizită în România a unui premier al Chinei după 19 ani, fiind întâmpinat atunci tot la scara avionului de premierul român.

De altfel şi Victor Ponta este tratat cu onoruri de chinezi, el fiind, deşi puţină lume ştie asta, preşedintele de onoare al Casei Româno-Chineze.

Vizita premierului chinez la Bucureşti este văzută ca o strategie de „divide et impera” (desparte şi domină) care vizează Europa, a avertizat un diplomat european, sub protecţia anonimatului, pentru publicaţia Financial Times.

Diplomat european; Această decizie are în mod cert aparenţa unei strategii „divide et impera”, care pare calculată pentru a pune presiune pe Bruxelles într-o perioadă în care sunt în desfăşurare mai multe dispute comerciale

"Această decizie are în mod cert aparenţa unei strategii „divide et impera”, care pare calculată pentru a pune presiune pe Bruxelles într-o perioadă în care sunt în desfăşurare mai multe dispute comerciale", a precizat diplomatul european.

La scurt timp după ce l-a condus la scara avionului pe premierul chinez, Victor Ponta a declarat că "vreau să asigur că toate memorandumurile semnate între România şi China, referitoare la investiţii în energie, investiţii în infrastructură, investiţii în IT, vor fi urmărite de către mine personal, de către fiecare ministru, viceprim-ministru, iar în luna ianuarie vom face parte a şedinţei de Guvern dedicate exact paşilor făcuţi pentru implementarea acestor proiecte importante. Este vorba despre proiecte care adunate depăşesc 5 miliarde de euro, e o sumă, să zic, moderat-pesimistă. Încerc să fiu extrem de moderat, înţelegând că de la semnarea documentelor, de la intenţiile foarte clare, până la realizarea proiectelor este necesară o întreagă serie de paşi şi de elemente concrete", a spus Ponta.