Premierul Emil Boc, informat de ministrul Sănătăţii, în şedinţa de Guvern, despre starea protestatarului de la TVR (surse)

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, l-a informat din oră în oră, la şedinţa de guvern de joi, pe premierul Emil Boc privind starea sănătăţii angajatului televiziunii publice care s-a aruncat de la balcon în sala de plen a Camerei Deputaţilor, au declarat surse guvernamentale.

"Din oră în oră, ministrul Sănătăţii l-a informat pe premier în legătură cu starea sănătăţii angajatului TVR. Din ultimele informări, am înţeles că pacientul se afla într-o stare relativ bună, urmând să sufere o intervenţie chirurgicală la o arcadă", au declarat sursele.

Arian Sobaru, electrician în cadrul Televiziunii Române, a recurs, joi, la o formă dură de protest faţă de măsurile de austeritate adoptate de Guvern. Bărbatul s-a aruncat de la loja invitaţilor în sala de plen a Camerei Deputaţilor, în timp ce premierul Emil Boc îşi începea discursul pe marginea moţiunii de cenzură a PSD, referitoare la Legea-cadru a salarizării unitare în sectorul bugetar. Sobaru purta un tricou inscripţionat cu mesajul "Ne-aţi ucis viitorul copiilor!". El a primit primul ajutor de la unii dintre parlamentari, printre care şi senatorul liberal Paul Ichim, de profesie medic, după care a fost transportat la spital cu o ambulanţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne