Premierul Moldovei a infirmat declaraţiile privind renunţarea Chişinăului la regiunea transnistreană

Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă.
Transnistria este reprezentată de culoarea galbenă. (wikipedia.org)
Tatiana Chiriac
22.10.2013

Premierul Iurie Leancă a infirmat categoric declaraţiile potrivit cărora stabilirea punctelor de control a migraţiei înseamnă renunţarea Chişinăului la regiunea transnistreană. Potrivit "Infotag", despre aceasta marţi, prezentând un raport în Parlament. Vorbind despre "respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional", premierul a menţionat că "Guvernul nu va permite să se abată de la acest drum".

"În acest sens, aş vrea să resping, o dată şi pentru întotdeauna, orice speculaţie că Guvernul de la Chişinău urmăreşte scenarii care ar prevedea separarea regiunii transnistrene. Orice afirmaţii potrivit cărora Republica Moldova ar putea ceda teritorii sau ar putea să se dezică de regiunea transnistreană, nu sunt altceva decât aberaţii iresponsabile. Regiunea transnistreană urmează să beneficieze de un statut de largă autonomie ca parte componentă a Republicii Moldova", a spus premierul.

El a menţionat că greşesc enorm comuniştii când folosesc noţiuni ca "frontieră", atunci când se referă la linia administrativă de pe Nistru.

"Vreau să vă informez, stimaţi comunişti, că Republica Moldova are doar două frontiere: la Vest cu România şi la Est cu Ucraina. Alte frontiere Republica Moldova nu are!", a spus Leancă.

În opinia lui, opoziţia parlamentară merge pe un drum greşit atunci când vorbeşte despre stabilirea hotarului pe Nistru.

"Prin ceea ce faceţi în ultima perioadă, creaţi o frontieră imensă între Dumneavoastră şi cetăţenii Republicii Moldova, ale căror interese nu le respectaţi şi de care vă folosiţi în mod cinic în efortul zadarnic de a reveni la putere. Astăzi ne promiteţi să rezolvaţi conflictul transnistrean prin asocierea Moldovei cu Uniunea Vamală şi cea Eurasiatică. Încă un angajament lipsit de viziune şi simţ al responsabilităţii! Exact aşa cum pretindeaţi în 2001 că veţi adera la Uniunea Rusia-Belarus şi veţi rezolva problema transnistreană. Aţi fost vreodată sinceri cu acest popor? Când? Atunci când le promiteaţi viitorul european sau acum când vreţi să îi rupeţi de Europa?", s-a adresat premierul opoziţiei comuniste, care a înaintat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Comentând iniţiativa comuniştilor, Leancă a admis că singura şansă a PCRM de a reveni la guvernare este să împiedice activitatea Guvernului şi să-l oblige ca în fiecare săptămână să fie prezent în Parlament.

"Cred însă că integrarea europeană a devenit coşmarul dumneavoastră, cred că integrarea europeană a devenit obstacolul principal în calea Dumneavoastră spre revenirea la guvernare şi vă înţeleg frica de democraţie: ea este total incompatibilă cu felul în care este construit partidul Dvs.", a spus premierul.

În opinia lui, acţiunile comuniştilor din ultima perioadă demonstrează că "PCRM vrea să dea o dublă lovitură, să rupă Moldova de UE, după care să profite de haosul creat şi să pună mâna pe putere".

"Nu m-aş mira ca după eşecul moţiunii de azi, domnul Voronin şi colegii săi să îşi stabilească un nou ţel: să închidă întregul Guvern în imensele încăperi ale sediului PCRM, să-l poată bloca la propriu, dacă în Parlament nu reuşesc", a precizat premierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor