Premierul Slovaciei spitalizat cu pneumonie. Comunicatele oficiale dezmint că ar avea virus Wuhan

.
. (Dimas Ardian / Getty Images)

Premierul slovac Peter Pellegrini a fost spitalizat sâmbătă, iar starea sa de sănătate a alimentat zvonuri conform cărora politicianul ar fi infectat cu virus Wuhan. Deşi ele au fost rapid dezminţite oficial, au continuat să fie vehiculate pe reţelele de social media, potrivit Agerpres.

Premierul Slovaciei, Peter Pellegrini, este spitalizat, cu simptome de gripă. Starea politicianului a devenit suficient de gravă încât şi-a anulat toate întâlnirile. Dar Pellegrini a anunţat că ar putea fi externat marţi.

"Peter Pellegrini a fost spitalizat din cauza unei infecţii respiratorii acute însoţită de febră mare. Din această cauză, şi-a anulat toate întrevederile", a comunicat Biroul premierului Slovaciei, citat de site-ul de ştiri News1.

Potrivit unor surse medicale, premierul Slovaciei are simptome de gripă sezonieră.

"După cum vedeţi, sănătatea m-a trădat în cel mai neconvenabil moment", a transmis Peter Pellegrini luni seară, prin Facebook, potrivit site-ului Domov.

Joia trecută, premierul Slovaciei a participat la reuniunea Consiliului European, ce a avut loc la Bruxelles. Slovacia va organiza alegeri parlamentare la 29 februarie.

„Premierul este epuizat şi are o pneumonie, însă asta-i tot”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a guvernului slovac Patricia Macikova, răspunzând la întrebarea cu privire la zvonurile că ar avea coronavirus. Respectivele zvonuri au circulat şi în mass media europeană, după ce Pellegrini a participat, joi, la cel mai recent summit al UE asupra bugetului, alături de toţi liderii din UE.

Sâmbătă, în Slovacia sunt programate alegeri parlamentare.