Prins în flagrant şi trimis la "Beciul Domnesc". Primarul Cătălin Cherecheş, în colimatorul DNA

Cu puţin timp înainte de alegeri, primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a picat în plasa procurorilor DNA.
(Captură Foto)
Andrei Pricopie
27.04.2016

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, este reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, în formă continuată, reiese dintr-un comunicat remis marţi de agenţia anticorupţie.

Cătălin Cherecheş urmează să fie prezentat miercuri magistraţilor Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii DNA îşi prezintă cazul

"În cursul anului 2014, inculpatul Cherecheş Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunţător în cauză) să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

În continuare, inculpatul Cherecheş Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului.

Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheş Cătălin a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar.

De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheş Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului.

În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheş Cătălin i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat.

În acelaşi context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheş Cătălin fiind găsită suma de 30.000 lei."

Edilul se apără

"Prieteni, vă mulţumesc pentru susţinere. Celor care şi-ar dori să mă vadă în genunchi şi ar face orice pentru asta, am să le spun doar atât: nu mor caii când vor câinii! Am făcut bine ca să primesc rău… Ca de atâtea ori, am sărit în ajutorul celor care au nevoie. Am plătit din banii mei prime jucătorilor de la FCM Baia Mare şi am achitat cheltuieli de deplasare. Nu este nici un secret, inclusiv jucătorilor li s-a spus de unde sunt banii şi aceştia au înţeles că este modul în care eu personal am ales să îi ajut ca să poată continua să joace pentru Baia Mare şi pentru comunitatea noastră, în pofida problemelor financiare existente la club.

Astăzi dimineaţă, Cristian Şpan a venit să îmi înapoieze o mică parte din banii pe care i-am dat cu titlu de împrumut ca să nu moară echipa, să poată funcţiona. M-am trezit cu DNA la uşă... Îi asigur pe băimăreni şi pe toţi cei care mă cunosc sau au auzit măcar cine este Cătălin Cherecheş, că sunt un om corect. Poate am o singură vină totuşi: sunt prost de bun uneori şi ajut şi pe cine nu ar trebui. Ajut de când mă ştiu pe oricine pot, pe cine are nevoie. Aşa am fost, aşa sunt şi aşa voi rămâne! Am sprijinit şi voi susţine în continuare din resurse proprii cât de mult pot sportul şi cultura, cu atât mai mult cu cât la mijloc este imaginea oraşului nostru. Cu riscul de a păţi ca astăzi când în loc de un “mulţumesc", unii au ales să îmi bage cuţitul în spate, mişeleşte.

Dar pentru băimărenii serioşi şi demni, pentru municipiul Baia Mare, nu mă dau bătut şi cu fruntea sus am să merg înainte! Le mulţumesc tuturor celor care îmi sunt alături. Celor care şi-ar dori să mă vadă în genunchi şi ar face orice pentru asta, am să le spun doar atât: nu mor caii când vor câinii! Ştiu că în această campanie electorală este un singur proiect pe care anumiţi politicieni şi afacerişti îl au: să îl ucidă pe Cherecheş. Dar eu merg înainte în candidatura mea spre un nou mandat de primar, continuând misiunea pe care mi-am asumat-o pentru a face Baia Mare să renască!"


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor