Procesul lui Bo Xilai destinat să ignore crimele care implică regimul

Fostul secretar de partid Bo Xilai, în timpul ceremoniei de închidere a Congresului Naţional al Poporului de la Beijing, 14 martie 2012. Procesul intentat lui Bo va avea loc pe 22 august 2013, în Jinan.
Fostul secretar de partid Bo Xilai, în timpul ceremoniei de închidere a Congresului Naţional al Poporului de la Beijing, 14 martie 2012. Procesul intentat lui Bo va avea loc pe 22 august 2013, în Jinan. (Mark Ralston / AFP / Getty Images)

Mult-aşteptatul proces al lui Bo Xilai, fostul membru al Biroului Politic din China ce a suferit o prăbuşire politică spectaculoasă anul trecut, va avea loc pe 22 august, potrivit celor mai recente relatări oficiale. Însă infracţiunile de care este acuzat Bo – „mită, corupţie şi abuz de putere” – constituie numai o parte dintre crimele comise de acesta, conform unor declaraţii oficiale şi analiştilor politici.

Recoltarea de organe, traficul cu cadavre şi o încercare eşuată de lovitură de stat se află printre celelalte fapte comise de Bo, însă acestea nu vor figura în cadrul procesului său, cu grijă pus în scenă.

Declaraţii oficiale de anul trecut l-au acuzat pe Bo Xilai de şase capete, cu trei mai multe decât cele descrise de actuala punere sub acuzare. Ancheta oficială aprobată de către Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, ale cărei rezultate au fost publicate parţial în august 2012, a afirmat că Bo a fost responsabil de „încălcarea disciplinei organizaţionale şi cea privind angajaţii”, că a întreţinut raporturi sexuale necorespunzătoare cu mai multe femei, şi că a fost suspectat de implicarea în „alte fărădelegi”.

„Procesele ce implică oameni din interiorul Partidului vizează uneori secrete naţionale şi de Partid, şi există unele lucruri pe care nu le vor face publice, în mod cert”, a precizat Gao Yu, un jurnalist marcant şi comentator pe problemele Chinei, într-un interviu acordat postului New Tang Dynasty Television. „Elementele care ies la iveală cu ocazia procesului public, cele trei acuzaţii, sunt cele pe care el (Bo Xilai, n.trad.) le-a recunoscut sau mărturisit”.

Printre crimele care nu vor fi aduse în discuţie la tribunal se află şi tentativa de lovitură de stat. The Epoch Times a aflat despre aceasta de la surse din interior, aflate în China. Despre relatările lor au discutat şi la alte câteva canale mass-media de limbă chineză, cu sediul în afara Chinei. S-a afirmat că Bo Xilai pusese la cale o lovitură de stat, împreună cu Zhou Yongkang, fostul tiran al Securităţii, şi alţi membri de Partid de nivel înalt.

Publicaţia The Washington Free Beacon a citat un demnitar marcant al SUA, care a declarat că Wang Lijun, pe atunci mâna dreaptă a lui Bo Xilai, „poseda informaţii nepreţuite despre actuala luptă pentru putere din China, precum şi despre eforturile unor duri din Partid, precum Zhou Yongkang şi Bo Xilai, de a perturba transferul lin de putere către Xi Jinping”. În februarie 2012, Wang încercase să se refugieze la Consulatul SUA din Chengdu, unde a fost chestionat în timpul şederii sale de peste 24 de ore, în custodia SUA.

Potrivit afirmaţiilor Xinhua, activităţile lui Bo Xilai „au provocat daune enorme reputaţiei Partidului şi ţării, creând şi un impact extrem de nefast atât în interiorul Chinei, cât şi în afara ei, pricinuind mari pierderi cauzei Partidului şi poporului.”

Latura „nefastă” a activităţilor lui Bo Xilai nu a fost recunoscută, în mare parte, şi nici nu a apărut în vreuna dintre declaraţiile oficiale.

Măcelarul din Dalian

De pildă, Bo Xilai a fost secretarul de partid la nivelul provinciei nord-estice chineze Liaoning. Anterior, el fusese primarul oraşului Dalian, al doilea oraş ca mărime din provincia Liaoning. La vremea respectivă, s-a considerat că în regiune a avut loc, pe scară largă, recoltarea forţată a organelor prizonierilor de conştiinţă, victimele fiind, în speţă, practicanţii Falun Gong. De asemenea, s-a afirmat că datorită lui Bo a fost posibilă obţinerea de trupuri de la Biroul Securităţii Publice din Dalian, cu mare uşurinţă, pentru mai multe fabrici de plastinare care inundă cadavrele cu plastic până la saturare, pentru ca, după aceea, să le expună în expoziţii publice.

Este cunoscut faptul că Bo Xilai a fost unul dintre protejaţii politici ai lui Jiang Zemin, fostul lider al Partidului Comunist, care, în 1999, lansase campania violentă împotriva Falun Gong, grupul de peste 70 de milioane de practicaţi de qigong.

Jiang Weiping, un jurnalist chinez care a efectuat reportaje acide despre Bo, pe vremea când demnitarul era primarul oraşului Dalian, a fost încarcerat timp de opt ani pentru "dezvăluirea de secrete de stat şi incitarea la subversiune". Într-un interviu, Jiang Weiping declarase că Jiang Zemin îi spusese lui Bo că trebuia să arate cât este de „dur în rezolvarea problemei Falun Gong... în asta va consta capitalul tău politic.” Întâmplarea i-a fost relatată lui Jiang Weiping indirect, printr-un intermediar.

„Bo Xilai are atâtea şi atâtea secrete pe care cei din exterior nu le cunosc”, a afirmat Zhang. „Şi o mulţime dintre aceste secrete reprezintă călcâiul lui Ahile pentru Partidul Comunist Chinez.”

Bo Xilai prevăzuse extinderea lagărelor de muncă în Liaoning. În 2004, el a fost responsabil de unul dintre cele mai ridicate numere de morţi aparţinând practicanţilor Falun Gong din China. Provincia Liaoning a deţinut şi întâietatea în aplicarea unor metode de tortură dintre cele mai brutale, inclusă fiind tortura sexuală, care a fost apoi preluată de către alte lagăre de muncă.

Conform lui Ethan Gutmann, autor al unei cărţi despre persecuţia Falun Gong, Bo Xilai a jucat un rol important în persecuţie, pe când se afla (în posturile de guvernator şi, respectiv, primar, n.trad.) în Liaoning şi Dalian.

Gutmann scrie: „Când Bo Xilai a ajuns guvernatorul provinciei Liaoning, el a comandat extinderea masivă a centrelor de detenţie de toate tipurile, mai ales în amplasamente ca Jinzhou, Dalian, ca şi în cazul notoriului lagăr de muncă Masanjia, aflat în apropierea oraşului Shenyang.

„Este posibil ca uigurii, secte creştine ca Fulgerul de la Răsărit, şi tibetanii, să fi fost vizaţi pentru recoltarea de organe, însă, martorii au oferit relatări verificabile conform cărora Liaoning a căpătat notorietate ca temniţă pentru practicanţii Falun Gong tineri şi „neidentificabili” - cei care refuzaseră să îşi dea numele, pentru a-şi proteja familiile de necazuri.”

În 1999, Bo Xilai i-a acordat o medalie şi un certificat de premiere lui Günther von Hagens, a cărui afacere consta în plastinarea cadavrelor a căror sursă primară reprezenta o problemă controversată - cadavrele provenind fie de la pacienţi ce şi-au dat consimţământul, fie de la prizonieri executaţi sau prizonieri de conştiinţă care nu şi l-au dat.

Wang Lijun, aflat în legătură cu Bo Xilai în provincia Liaoning, fusese implicat personal în prelevarea de organe. Într-un discurs candid ce a fost şters după ce The Epoch Times a discutat despre el în reportaje, Wang se lăudase cu desfăşurarea a „mii” de transplanturi „pe teren”, un proces pe care Wang l-a calificat ca fiind „mişcător”. Experţii consultaţi au precizat că majoritatea victimelor sunt, cel mai probabil, prizonieri de conştiinţă, dat fiind contextul în care Wang Lijun a făcut remarcile respective.

Zhang Jian, un comentator independent pe problemele prezente din China, a declarat pentru postul de televiziune NTD că ar fi „imposibil” ca să se aducă acuzaţii privind recoltarea de organe şi traficul de cadavre la adresa lui Bo Xilai într-un proces cu porţile deschise, fiindcă aceasta ar aduce o incriminare uriaşă a regimului însuşi.

Aceasta explică, de asemenea, pedeapsa uşoară care este aşteptată în cazul lui Bo Xilai: numai 15 ani de închisoare, conform versiunii în limba chineză a BBC şi altor entităţi mass-media de limbă chineză din afara Chinei. Între Bo Xilai şi autorităţi s-a ajuns la un compromis, a menţionat Zhang. Dacă Bo ar fi condamnat la moarte, atunci secretele Partidului ar putea ajunge să fie dezvăluite de către asociaţii lui Bo de peste hotare.

„Bo Xilai are atâtea şi atâtea secrete pe care cei din exterior nu le cunosc”, a afirmat Zhang. „Şi o mulţime dintre aceste secrete reprezintă călcâiul lui Ahile pentru Partidul Comunist Chinez.”