Reacţia PMP după ce a fost lăsat pe dinafară de PNL şi USR-PLUS la negocierile pentru Capitală

Ioana Constantin
Ioana Constantin (Ioana Constantin)

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a reacţionat dur, via Facebook, după ce partidul său a fost lăsat pe dinafară la negocierile pentru alegerile locale din Capitală dintre PNL şi USR-PLUS.

"Exact acesta e motivul pentru care PMP s-a bătut pentru revenirea la două tururi de scrutin: nu au cum să decidă 4-5 politicieni ce partide pot sta la masă, ce candidaţi sunt mai buni, cine are şanse mai multe. Democraţia înseamnă vot la urne, nu înţelegeri după bunul plac al unora. Ipocrizia nu mai are măsură în discuţiile despre candidaturile de la Bucureşti.

Un partid (USR) care l-a votat pe socrul lui Victor Ponta la Curtea de Conturi şi care-şi bea socata cu Ponta pe furiş încearcă acum să ţină lecţii de moralitate. Despre vremurile când Ponta şi PSD/USL făceau praf statul de drept, când Constituţia era terfelită aţi uitat?!

Doar cetăţenii decid ce candidat e mai bun; doar cetăţenii aleg cine să-i reprezinte. Asta e democraţia! Fără ipocrizie", a transmis Ioana Constantin.

Reamintim că PNL a bătut palma, vineri noapte, cu alianţa USR-PLUS pentru alegerile locale din Bucureşti. În acest context, PMP va merge singur la alegerile din capitală, cel mai probabil Traian Băsescu ca locomotivă, fostul şef al statului urmând să candideze la Primăria Capitalei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne