"Referendumul". Întrebarea care ar dinamita PSD: Sunteţi de acord ca persoanele condamnate să ocupe funcţii în administraţie şi partide?

Preşedintele Klaus Iohannis se pregăteşte să declanşeze un referendum naţional pe tema continuării luptei anti-corupţie şi asigurării integrităţii funcţiei publice. Succesul demersului său este direct legat de modul în care va formula întrebarea, a explicat fostul ministru Sebastian Lăzăroiu.
Sebastian Lăzăroiu
Sebastian Lăzăroiu (reportervirtual.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis are o misiune grea în faţă, mai grea decât pare, dacă se pun laolaltă toate datele problemei, inclusiv stilul lui de comunicare, a atras atenţia, pe pagina sa de Facebook, fostul ministru şi consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

"E clar că un referendum valid poate fi un instrument redutabil în mâna oricărui preşedinte cu o majoritate ostilă, care visează la un al doilea mandat. Sunt două variante mari şi late de întrebări. Pot fi unele generale, fără niciun fel de consecinţe, nici măcar teoretice sau unele foarte aplicate, efective. Să dau nişte exemple", a declarat Lăzăroiu.

Întrebări generale

"O întrebare generală e - sunteţi de acord cu lupta anti-corupţie? Sau - sunteţi de acord cu îmblânzirea legislaţiei privind lupta anticorupţie? A doua pare un pic mai aplicată, dar e tot vagă. Întrebări atât de triviale nu pot avea decât două consecinţe. E întâi riscul să nu se atingă pragul de validare (chiar dacă e de 30%), pentru că oamenii consideră că e prea de la sine înţeles să se mai ostenească până la urne. E drept că, în orice situaţie, o să ai un procentaj uriaş de DA (80%-90%) şi o teză generală pe care, pe urmă, poţi s-o mânuieşti cum vrei în confruntarea cu majoritatea parlamentară. Adică, atunci când ei încearcă orice mic şiretlic (cum a fost OU13), le dai în cap cu referendumul - nu respectaţi voinţa românilor!

Numai că deja asta e o bătălie pe comunicare (şi-am ajuns la al doilea risc) pe care mi-e teamă că PSD-ALDE o câştigă cu uşurinţă. Vor vinde orice ticăloşie pe invers. Cum au făcut şi-acum: noi am vrut să reincriminăm abuzul în serviciu, cel dezincrimnat de CCR. Tu spui că vor să îmblânzească legile anticorupţie, ei spun că, de fapt, le înăspresc. Tu spui că vor să scape de Kovesi prin comasarea DNA-DIICOT, ei spun că, în realitate, vor să facă o structură mai puternică şi eficientă. Şi tot aşa. Câştigă cel care ţipă mai tare, vorbeşte mai clar, minte mai cu aplomb. Deja se ştie cine pierde."

Întrebări aplicate

"Un exemplu de întrebare aplicată poate fi - sunteţi de acord ca persoanele condamnate penal să ocupe funcţii în administraţie şi partide? Întrebarea e clară şi poate avea consecinţe în legislaţie sau statutele partidelor. PSD e prins pe picior greşit pentru că vor trebui să le explice alegătorilor de ce n-ar fi de acord cu asta. Numai pentru că e interesul personal al lui Dragnea? Dacă Dragnea mai încearcă să se facă premier, scoţând din lege restricţia, Iohannis îl poate refuza pe baza referendumului. Ai muniţie să tragi în liderii PSD şi ALDE condamnaţi (cine ştie cui îi mai vine rândul?) până la alegeri. Nu respectaţi voinţa românilor care v-au cerut să plecaţi din funcţii! Ş.a.m.d.

La fel, o întrebare de genul - sunteţi de acord ca OUG în domeniul justiţiei să fie date doar cu avizul obligatoriu al CSM? Etc. Nu mai insist. Întrebările particulare au avantajul că pot rezolva problema cvorumului şi le poţi folosi ulterior, fără să mai laşi loc de ambiguităţi, care să fie umplute de abilităţi de comunicare. Dragnea, ţi-au zis românii că nu vor să te mai vadă şef la PSD? Ţi-au zis. La revedere! (aici o menţiune specială pentru prima întrebare dată exemplu - evident că toată lumea se va gândi la Dragnea când va vota. Or, când personalizezi oamenii se mobilizează mai repede)."

Campania

"Pe urma mai e campania. Cel mai probabil PSD va juca boicotul la acest referendum. Vor spune - noi avem treabă cu pensii, salarii, nu cu gărgăunii din capul lui Iohannis. Să scoţi oamenii la referendum, când celălalt (majoritar) joacă boicotul, trebuie să fii realmente foarte bun şi activ sau să fii Dragnea şi să-ţi iei pe urmă o condamnare pentru fraudă. Sincer, nu-l prea văd pe Iohannis în rolul împingătorului, alergând prin ţară şi încercând să convingă lumea. O campanie e treabă grea. N-o să mai semene deloc cu prezidenţialele când pe Klaus l-au propulsat gafele şi aroganţa PSD. De data asta, PSD va fi cuminţel şi, pe cât posibil, absent din dezbatere (singura care poate rupe rîndul e Firea. Dar poate o încuie ăştia într-o cameră şi, atunci, ce te faci?).

Când se termină distracţia se trage şi linia. Să zicem că ies 35% şi 75% votează pentru (adică vreo 4,7 milioane). Atunci PSD va spune - Klaus, vezi cu câţi ai mai rămas din 6,3 milioane? Sau-Klaus are 4,7, noi avem restul până la 18,2. Aşadar, nu-i de joacă cu prezenţa. Sigur, energia acumulată zilele astea, după revolta cu OU13, nu se va disipa aşa repede. Dar de la energie la vot băgat în urnă e o distanţă apreciabilă. Asta cu atât mai mult e o pledoarie pentru întrebări care să scoată PSD din bârlog, să-l provoace. Or, întrebările generale - să fie bine ca să nu fie rău - vor fi mană cerească pentru un boicot mut şi amuzat al oamenilor lui Dragnea."