Relaţia ruso-germană şi criza din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin împreună cu Angela Merkel.
Preşedintele rus Vladimir Putin împreună cu Angela Merkel. (ODD ANDERSEN / AFP / Getty Images)

Germania a continuat să insiste pe strategia de a ţine Rusia aproape şi de a păstra dialogul cu Moscova, indiferent de circumstanţe, şi în criza ucraineană. Berlinul trebuie însă să-şi schimbe această abordare care n-a dat rezultate deloc până acum şi va fi forţat s-o facă de conflictul din Ucraina. Chiar dacă industria şi opinia publică se opun.

Berlinul a avut o poziţie ambivalentă şi prea reţinută în privinţa crizei din Ucraina. Cancelarul Angela Merkel a dus aceeaşi politică mai degrabă reactivă decât activă. Ea nu s-a plasat în fruntea criticilor vehemente la adresa Rusiei ca alţi lideri europeni, ci a preferat să joace rolul de mediator între Rusia şi UE. De-a lungul crizei, Merkel a vorbit de mai multe ori la telefon cu Putin, care o consideră singurul interlocutor valabil din Europa, şi a încercat să obţină de la acesta promisiuni de de-escaladare a conflictului. Singurul ei scop a fost prevenirea izbucnirii unui conflict militar de tipul Primului Război Mondial.

În paralel, ministrul de Externe, social-democratul Steinmeier, a încercat şi el să-şi folosească influenţa pentru a-i convinge pe ruşi să nu continue agresiunea în Ucraina. Succesorul lui Gerhard Schroeder, ministrul SPD, este cunoscut ca un adept al unei apropieri de Rusia.

Per ansamblu, Germania a făcut tot posibilul să ţină deschise canalele de comunicare 0 cu Kremlinul şi să nu-l supere prea tare pe Putin. Berlinul, prin vocea lui Merkel, a ameninţat cu sancţiuni, dar s-a opus acelor măsuri comerciale şi economice care ar fi afectat cu adevărat economia rusă. Mai mult, ministrul de externe german Frank Walter Steinmeier a respins posibilitatea primirii Ucrainei în NATO.

S-a vorbit mult în acest context despre faptul că şi economia germană ar avea de suferit în cazul sancţiunilor economice extinse impuse Rusiei. Este adevărat că mari companii germane şi organizaţiile puternice de lobby ale acestora precum Ostausschuss s-au pronunţat categoric împotriva sancţiunilor, făcând presiune asupra guvernului să le abolească şi pe cele simbolice din prezent pentru a nu-i supăra pe partenerii de afaceri ruşi.

Dar până la urmă dependenţa Rusiei de Germania este mai importantă decât viceversa. Rusia este cel de-al 11-lea partener comercial ca mărime al Germaniei, în timp ce Germania este al treilea pentru Rusia. Excedentul comercial al Germaniei faţă de Rusia este de nu mai puţin de 2,1 miliarde de euro. În plus, există 6.000 de companii germane care operează în Rusia, iar investiţiile nemţeşti în Federaţie se ridicau la 22 miliarde de dolari în octombrie 2013.

Prin urmare este vorba despre o interdependenţă. Chiar şi în domeniul energetic, Germania, care importă 36% din gaz şi 39% din petrol din Rusia, are cea mai mare capacitate de stocare din Europa şi ar putea să reziste trei luni fără gaz rusesc în cazul în care acesta ar fi sistat. Şi există alternative precum susţinerea unei uniuni energetice europene - propunerea Poloniei. Doar voinţă să fie.

Ucraina este un test crucial pentru relaţia ruso-germană pentru că ea arată clar că abordarea business as usual şi de cooperare cu Rusia a eşuat. Limitele influenţei Angelei Merkel asupra lui Putin sunt tot mai evidente, iar guvernul de la Berlin este tot mai frustrat de eşecul parteneriatului de modernizare şi democratizare cu Rusia.

Merkel nu vrea însă să-şi asume un rol de leadership în actuala criză ucraineană. Ca de obicei, ea este cu ochii pe sondajele de opinie care arată că sancţiunile economice impuse Rusiei nu sunt populare nici în rândul populaţiei, nemaivorbind de mediul de afaceri.

Potrivit unui sondaj recent, doar 24% dintre nemţi susţin sancţiuni împotriva Rusiei. Mai îngrijorător, alte sondaje arată că Vladimir Putin devine pardoxal mai popular printre nemţi, înlocuind fascinaţia pentru Obama, şi că antiamericanismul germanilor este în creştere.

Ucraina este un test crucial pentru relaţia ruso-germană deoarece arată clar că abordarea business as usual şi de cooperare cu Rusia a eşuat. Limitele influenţei Angelei Merkel asupra lui Putin sunt tot mai evidente, iar guvernul de la Berlin este tot mai frustrat de eşecul parteneriatului de modernizare şi democratizare cu Rusia.

Jurnalistul Sebastian Fischer vorbeşte într-un articol pentru Spiegel despre un ”complex pubertar” al nemţilor faţă de americani. El observă un paradox şi anume că cu cât Putin acţionează mai agresiv în Ucraina, cu atât mai critici sunt nemţii la adresa SUA. De când cu scandalul ascultării telefoanelor de către NSA, germanii aderă tot mai mult la teorii ale conspiraţiei legate de CIA şi sunt în majoritatea lor înţelegători faţă de anexarea Crimeei de către Rusia. Despre agresiunea rusă în Ucraina, mulţi spun ca şi SUA au intrat ilegal în Irak.

Reflexele antiamericane merg până acolo încât potrivit unui sondaj realizat de ARD-Deutschlandtrend, „doar 45% dintre nemţi văd locul Germaniei ancorat în alianţa occidentală, faţă de 49% care doresc o poziţie de mijloc între Occident şi Rusia”. Mai mult, potrivit unui studiu Win-Gallup, 17% dintre germani percep SUA ca pe „cea mai mare ameninţare la adresa păcii în lume”, şi este vorba mai ales de tinerii între 25 şi 34 de ani.

Jurnalistul german îi critică pe compatrioţii săi care beneficiază de zeci de ani de umbrela de securitate a SUA, sub care şi-au construit bunăstarea, dar cârcotesc ca nişte puşti împotriva americanilor.

Cât despre Putin, acesta declara în cadrul discursului său recent de propagandă de la televiziunea publică rusească că „omul simplu din Germania, Franţa şi Italia simte falsitatea occidentalilor imediat”. Exact asta apreciază tinerii nemţi – ei cad în plasa falsei imagini a lui Putin de om hotărât care spune adevărul şi care nu se preface.

În ciuda acestor opoziţii interne, Germania va fi presată să preia un rol de leadership în problema ucraineană de către celelalte ţări europene, care sunt tot mai îngrijorate de escaldare. Chiar ministrul german de externe a recunoscut că dacă Rusia nu-şi schimbă atitudinea, se va ajunge la sancţiuni economice şi comerciale.

Grupul de contact propus de el şi de Merkel lui Putin pentru a ajunge la o înţelegere între Rusia, Ucraina şi Occident nu s-a materializat nicicum, arătând încă odată slăbiciunea abordării soft a relaţiei cu Moscova de către Berlin.

Nu contează deci că Putin vorbeşte fluent germana, ca fost spion KGB la Dresda, deoarece el nu are acelaşi limbaj cu Merkel, indiferent cât de mult ar vorbi la telefon. Iar Berlinul trebuie acum să-şi schimbe abordarea soft faţă de Rusia, mai ales după ce a promis aliaţilor săi nu demult, la conferinţa de securitate de la München, că se va implica mai mult în zone de conflict şi îşi va asuma mai multă răspundere politică şi militară.

Faţă de agresiunea rusească din august 2008 din Georgia, când Germania a dat vina pe preşedintele Saakaşvili pentru că i-ar fi provocat pe ruşi, acum în cazul Ucrainei, Berlinul nu mai poate găsi alţi vinovaţi decât Putin. Prin urmare va fi forţat să renunţe la abordarea soft faţă de Moscova, fie că vrea sau nu vrea.